Politica si administratie

Încã o intervenţie în dosarul de insolvenţă al CEH

Natalia Bumbac

Procesul în care se judecă intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a avut ieri primul termen la Curtea de Apel Alba Iulia. Asta, după ce hotărârea dată de prima instanţă, Tribunalul Hunedoara, prin care a fost admisă intrarea în insolvenţă a societăţii producătoare de energie, a fost atacată de mai multe părţi din dosar.
Principalii contestatari ai sentinţei tribunalului au fost însuşi reprezentanţii CEH. Aceştia nu sunt mulţumiţi de administratorul special provizoriu desemnat de prima instanţă, respectiv Casa de Insolvenţă GMC Craiova. La termenul de ieri, Curtea de Apel Alba Iulia nu a luat nici o decizie în acest dosar, judecata fiind amânată pentru încă 20 de zile. „La acest termen s-a depus o cerere de intervenţie din partea unei persoane fizice, iar instanţa a amânat până în 26 aprilie judecarea dosarului, dată până la care părţile din dosar pot exprima puncte de vedere cu privire la cererea menţionată”, a transmis Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia mai există un dosar în care SC Gerom Internaţional SA, o firmă care are relaţii comerciale cu CEH, a făcut opoziţie la decizia Tribunalului Hunedoara de a trimite în insolvenţă producătorul de energie. Şi în acest caz, Curtea de Apel Alba Iulia nu a dat o soluţie, pronunţarea fiind amânată pentru 12 aprilie, dată până la care părţile vor putea depune concluzii scrise.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura