Încă cinci contracte de finanţare semnate de primarul Hunedoarei

7 decembrie 2017 | 1 Comentariu

Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a semnat alte cinci contracte de finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale. Valoarea totală a acestor contracte se ridică la peste 16 milioane de lei.

Până acum, din cele 35 de contracte pe PNDL 2 depuse de Primăria Hunedoara, au fost semnate 30. Cele cinci proiecte semnate ieri, joi, la Bucureşti de către primarul Dan Bobouţanu se referă la modernizarea Grădiniţei „Prichindelul“, a Grădiniţei „Dumbrava Minunată“, a Grădiniţei „Floarea Soarelui“, a Şcolii Generale Nr. 8, la reabilitarea Străzii Mărţişorului, din cartierul O.M.
„Am semnat alte cinci contracte de finanţare din cele 35 de proiecte depuse la M.D.R.A.P. în urmă cu câteva luni. Este rodul muncii unei întregi echipe din aparatul executiv al Primăriei şi sper ca până la finalul anului să semnăm şi ultimele cinci contracte de finanţare. Astfel, putem declara oficial că Primăria municipiului Hunedoara a atras finanţare nerambursabilă de peste 10 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Prin comparaţie, investiţiile pe care noi le-am făcut în municipiul Hunedoara din bugetul propriu, deci din impozitele şi taxele încasate de la hunedoreni, au însumat 2,4 milioane de euro (aproximativ 11 milioane de lei noi), deci fondurile pe care le-am atras de la Ministerul Dezvoltării Regionale reprezintă de patru ori suma investiţiilor făcute din bugetul local“, a afirmat Dan Bobouţanu, primarul Hunedoarei. (S.Popa)

Publicat in: Flash, Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. bobi spune:

    Bravo!
    Dar cat este gradul de îndatorare al primăriei și cat se preconizează sa fie la finele anului viitor?

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Orăştioara de Sus, în prag de sărbătoare

Cu mic, cu mare, locuitorii comunei Orăştioara de Sus vor simţi că se apropie Crăciunul. Din programul acţiunilor pregătite de...

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului a cucerit două trofee la Gala Ariilor Protejate

Cea de a treia ediţie a Galei Ariilor Protejate organizată de Propark, Fundaţia pentru Arii Protejate a adus o nouă...

Dacia Orăştie, pedepsită de Comisia de Disciplină

Ocupantă a locului 5 la finalul turului Ligii a IV-a, Dacia Orăştie va suporta în primele două etape de pe...

Închide