Politica si administratie

În urma unor sesizări la adresa activităţii arhitectului şef al municipiului Deva: Aşteptăm răspunsul, domnule primar!

Sorina Popa

În urma unor sesizări primite la redacţie, l-am întrebat pe primarul municipiului Deva, Ovidiu Moş, de ce arhitectul şef al municipiului Deva nu-şi face treaba? Dacă Planul Urbanistic General la municipiului nu este finalizat după atâţia ani, în schimb, la adresa arhitectului şef din primărie sunt mai multe reclamaţii privind modul în care se soluţionează cererile pentru avize şi autorizaţii, Maria-Angela Kalauz (foto), în calitate de arhitect şef al municipiului, coordonând şi Serviciul Urbanism al primăriei.
„Am luat la cunoştinţă de toate problemele pe care mi le-aţi spus. Voi face o analiză a activităţii arhitectului şef şi vă voi da un răspuns”, ne-a declarat Ovidiu Moş, primarul municipiului Deva.
Nu ştim cum a fost angajată Angela Kalauz pe funcţia respectivă la Primăria Deva, având în vedere şi faptul că aceasta a fost acuzată de Agenţia Naţională de Integritate de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, pierzând şi procesul cu ANI. Ceea ce ştim, însă, este că ea a reuşit să-şi angajeze şi fata, la Direcţia de Dezvoltare a Primăriei Deva, conform informaţiilor furnizate de Biroul de presă al instituţiei. Aşadar, aşteptăm răspunsul conducerii Primăriei Deva, în urma analizării activităţii arhitectului şef al municipiului şi a problemelor ridicate de cetăţeni la adresa serviciului coordonat de acesta.

One thought on “În urma unor sesizări la adresa activităţii arhitectului şef al municipiului Deva: Aşteptăm răspunsul, domnule primar!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura