EvenimentFlash

În maximum o lună, monumentul lui Barcsay Acaţiu trebuie mutat

03 aoanei 538a0Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publică motivarea instanţei în procesul lui Costache Aoanei Rahovean (foto) îndreptat împotriva Primăriei Deva şi Ministerului Culturii, faţă de amplasarea monumentului dedicat principelui maghiar Acaţiu Barcsay în faţa Prefecturii Hunedoara.

Este o hotărâre definitivă şi irevocabilă
Aşa cum se arată în hotărârea magistraţilor, cererea hunedoreanului a fost admisă, ceea ce presupune că pretenţiile ridicate de Rahovean au fost soluţionate în favoarea sa. În motivarea instanţei se dispune: „anularea Certificatului de urbanism nr. 49 din 19.10.2011, a avizului nr. 25/17.10.2011 emis de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Autorizaţia de construire nr. 364/14.11.2011, emisă de primarul Devei. Obligă primarul Municipiului Deva să demoleze construcţia monument de for public închinat lui Acaţiu Barcsay – principe al Transilvaniei – situat în faţa Palatului Administrativ (clădirea Prefecturii)”. Sentinţa dată de Curtea de Apel Alba Iulia este definitivă şi irevocabilă, iar conform legii contenciosului administrativ: „executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”. Prin urmare, autorităţile locale devene vor trebui să pună în aplicare hotărârea magistraţilor dată în 29 octombrie a.c.

A fost demolat fără autorizaţie
Principalele motive care au stat la baza cererii cu care Costache Aoanei Rahovean s-a adresat instanţei sunt legate de actele care au însoţit amplasarea obeliscului în faţa Prefecturii. Aşa cum a arătat hunedoreanul în cererea de trimitere în judecată: „în cursul lunilor octombrie – noiembrie 2011, a fost ridicată piatra funerară care reprezintă patru morminte ale familiei Barcsay, de pe proprietatea din Bârcea Mare. Prefectul judeţului Hunedoara, care a văzut aceste pietre, a trimis trei persoane cu o macara, o volă şi un camion, care au demolat monumentul funerar, împărţindu-l în trei bucăţi, una fiind aruncată în Râul Cerna. Restul monumentului a fost dus la Deva, în curtea unei Biserici Catolice, unde au fost şterse înscrisurile originale şi au fost efectuate altele noi, care se află pe noul monument, inaugurat la 11.11.2014.” Tot în chemarea în judecată se mai arată că actul atacat încalcă dispoziţiile legale, întrucât nu s-a emis autorizaţie de demolare pentru materialul folosit la obelisc şi nici nu au fost expropriaţi foştii proprietari.

Nu avea avizele necesare pentru amplasare
În plus, hunedoreanul a mai arătat că lipsesc avizele care sunt necesare în cazul realizării unor astfel de lucrări. În cererea de chemare în judecată se menţionează că monumentul din faţa Prefecturii nu avea acordul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, nu avea avize de la E-ON Gaz, Apă Canal, Canalizare, Enel etc. La fel este şi cazul autorizaţiei de construcţie, care a fost emisă ulterior amplasării monumentului şi nu a fost aprobată în şedinţele Consiliului Local al municipiului Deva. De asemenea, Costache Aoanei Rahovean a mai scos în evidenţă faptul că zona în care este amplasată construcţia este de o deosebită valoare istorică, iar regimul construcţiilor amplasate în zonă este regim special, care nu a fost respectat. Toate aceste aspecte au fost  constatate şi de magistraţi, fapt arătat în motivarea care a fost făcută publică, ca în final, hunedoreanul să aibă câştig de cauză.
Reamintim cititorilor că demersurile iniţiate de Costache Aoanei Rahovean, faţă de amplasarea pietrei funerare în faţa Prefecturii, au început cu greva foamei, ca mai apoi să continue în justiţie. Hunedoreanul susţinea că obeliscul a fost amplasat abuziv, iar cel mai tare l-a deranjat inscripţia de pe blocul de piatră în care se arăta că principele maghiar ar fi fost proprietarul Cetăţii Deva, lucru pe care a trebuit să-l demonteze şi în faţa instanţei.

One thought on “În maximum o lună, monumentul lui Barcsay Acaţiu trebuie mutat

  • S-a facut dreptate,Felicitari lui Aoanei Costache Rahovean un Roman adevarat. In locul ei sa fie amplasata o troita romaneasca ortodoxa!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura