În loc de spital, fabrică de bisturie

30 septembrie 2009 | 2 Comentarii

02 bendable-laser-scalpel_1

Nicolle Ebner

În şedinţa de ieri, Consiliul Local Deva a abrogat hotărârea adoptată în 2007, prin care a transmis Ministerului Sănătăţii, spre administrare, 6,275 hectare de teren, în zona Cristur, pentru construirea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Potrivit primarului Mircia Muntean, pe terenul respectiv urmează să se construiască Fabrica de Echipamente Medicale – bisturie cu laser, investiţie cu capital american.  

Au calificat maiştri
Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, spune că nu a renunţat la nici una dintre investiţiile importante pentru deveni. Nici la Spitalul Judeţean de Urgenţă – proiect abandonat de actuala guvernare chiar dacă era inclus pe lista de finanţare cu prioritate, şi nici la investiţia companiei IC Medical Inc. – unul dintre cei mai renumiţi producători de aparatură medicală în domeniul electrochirurgiei, al cărei preşedinte este hunedoreanul Ioan Cosmescu. Potrivit primarului Devei, în primăvara acestui an s-a achiziţionat un prim spaţiu, în incinta SC Chimica Orăştie, pentru calificarea şi pregătirea a 200 de maiştri, care vor coordona echipele de lucru din viitoarea fabrică de aparatură medicală, ce va fi amplasată vis-a-vis de Macon. „Dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii tergiversează demararea lucrărilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă din zona Cristur, am decis să alocăm un alt spaţiu acestui proiect, iar pe terenul în suprafaţă de 4,5 hectare, amplasat în faţa firmei Macon, să se realizeze Fabrica de Echipamente Medicale – bisturie cu laser”, a declarat edilul şef al reşedinţei de judeţ, Mircia Muntean.

Mircia nu renunţă la nici o investiţie
Hotărârea adoptată în urmă cu doi ani dădea în administrarea Ministerului Sănătăţii 6,275 hectare de teren în zona fostului târg de animale din Cristur. În locul spitalului, pe o suprafaţă de 4,5 hectare, urmează să se construiască viitoarea fabrică de echipamente medicale. Administraţia locală şi cea judeţeană nu au renunţat nici la noul spital judeţean. Potrivit primarului Devei, acesta va fi construit pe zona din spatele benzinăriei Petrom, de pe DN 7, în locul retailerului suedez de mobilă şi decoraţiuni Ikea, care, forţat de criza economică, a renunţat, deocamdată, la intenţia de a investi în Deva.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. mihai spune:

    Iarasi aceeasi MINCIUNA !!! Doar se apropie o noua campanie electorala . nu ? Nu-ti mai tine Mirciulica , nu te mai crede nimeni ……..

  2. iojal spune:

    unde se depun cv la aceasta fabruca de bisturie ? daca este adevarat ori vin alegerile?

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
TIR răsturnat

  A intrat cu viteză într-o curbă şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Asta a păţit conducătorul unui autotren,...

Inter Petrila, în Macedonia

Echipa de popice Inter Petrila a plecat spre Macedonia, acolo unde, în această săptămână, va avea loc Cupa Europei. Vicecampioana...

Jiul vrea un „student”

Formaţia Jiul Petroşani pare decisă să continue seria de achiziţie şi este în tratative avansate cu fundaşul stânga Liviu Rusu,...

Închide