În atenţia crescătorilor de ovine. Ultima zi de înscriere pentru ajutorul de minimis

23 august 2017 | 2 Comentarii

Magdalena Şerban

Astăzi, la ora 10, crescătorii de ovine din judeţ care nu au apucat să-şi completeze şi să-şi depună cererile pentru a beneficia de ajutorul de minimis oferit de stat în cuantum de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, sunt aşteptaţi la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare Hunedoara (Deva, Str. 22 Decembrie, nr. 226), de către reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara. În primă fază, e necesară o copie a actului de identitate a solicitantului (care se va face gratuit) şi semnarea unei cereri-stas.

„Reamintesc că pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii, este obligatoriu ca beneficiarii să îndeplinească cumulativ anumite criterii: vor putea aplica pentru acest sprijin doar crescătorii de ovine, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, crescătorii de ovine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi crescătorii de ovine, persoane juridice; trebuie să deţină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor, respectiv să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care solicită acordarea sprijinului către un centru de colectare a lânii sau o unitate de procesare a lânii. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, adică în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Conform prevederilor legale, mâine este ultima zi de înscriere. Dacă cineva nu reuşeşte să ajungă astăzi la întrunirea de la DSV, e aşteptat mâine la sediul nostru din Deva, situat pe B-dul 22 Decembrie, Nr. 222“, a precizat Călin Marian (foto), directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
Potrivit acestuia, de la începutul programului guvernamental, fermierii au fost înştiinţaţi despre acţiunile realizate de DAJ Hunedoara în diferite zone ale judeţului, prin intermediul administraţiilor publice locale, a asociaţiilor crescătorilor de ovine şi a centrelor locale APIA. Până acum, 520 de crescători de ovine din judeţ s-au înscris prin intermediul acestei caravane.

Publicat in: Comunitate


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Jenel spune:

    Nu cred . Minciuna

  2. marcel spune:

    Poate pentru oile lui de la Lapugiu si de la Cristur, restu povesti, ca mai nou acest director se extinde pe la prieteni cu afacerile sa nu fie descoperit de altii.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Deveanca Elena Gabriela Avram, pasagera cu numărul 1.000.000 la Aeroportul Timişoara

Pentru prima dată în istoria Aeroportului din Timişoara a fost sărbătorit pasagerul cu numărul 1.000.000 din acest an. Este vorba...

Doi tenismeni hunedoreni, pe podium la „Cupa Timişoara”

Sportivii Adrian Poleac, de la ACS Cristal Hunedoara şi Renata Ristei (foto), de la Siderurgica Hunedoara, au urcat pe podium...

CNS Cetate Deva, calificată după prelungiri în turul III al Cupei României

Gruparea din reşedinţa judeţului a debutat cu dreptul în sezonul 2017-2018, obţinând calificarea în turul III al Cupei României. Alb-albaştrii...

Închide