Fara bascalie

Îl cred doar pe Isărescu

Criza economică se prelungeşte cu mult dincolo de previziunile optimiste ale preşedintelui Băsescu, pentru care o bună bucată de vreme, criza nu a existat. Dincolo de multiplele previziuni economice ale premierului Boc, care a anunţat de mai multe ori ba începutul redresării, ba redresarea, ba ieşirea din criză, ba începutul creşterii economice. Dincolo de declaraţiile zâmbitoare ale lui Adriean Videanu.
Pilda clasică a celui care strigă de mai multe ori „vine lupul!” se aplică şi aici. După atâtea redresări succesive, nu ştiu cine în ţara asta mai crede că am ieşit din criză. Credibilitatea s-a uzat, astfel că declaraţiile de tip mitralieră ale clujeanului Emil Boc nu mai au nici un efect. Din discuţii cu destul de mulţi, mi-am dat seama că lumea nu-şi mai face mari iluzii cu acest guvern. Dar cum trebuie să existe un guvern, din lehamite, nimeni nu mai comentează. Demersurile Opoziţiei nu au nici un rezultat, cei care susţin guvernul PDL – UDMR au reflexe de a pune pumnul în gură oricui are o părere contrară. Cred că este bine să se aprobe o Constituţie care să-i dea preşedintelui puteri foarte mari. Cred că e bine să trecem la Parlament unicameral cu 300 de parlamentari, poate şi mai puţini. Sau chiar deloc. Ar trebui ridicat pragul electoral la 10 la sută, 15 la sută pentru coaliţii. Iar în Constituţie, o prevedere expresă să clameze faptul că pot fi preşedinţi ai României doar cei ai căror nume începe cu B. Societatea civilă, redusă nu la proteste şi luări de poziţie palide, ci de-a dreptul la pasivitate, nu mai are nici un rol. Desigur, sindicatele mai protestează pe ici, pe colo, fără a avea vreun câştig de cauză. Poate că tot tămbălăul ăsta cu Parlament unicameral şi modificarea Constituţiei nu va duce la derapaje democratice, deşi ceva îmi spune că nu va fi aşa – Dar bravul popor român a arătat că reacţionează eroic, când îi ajunge cuţitul la os, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Încă – în această criză, vreau să spun.
Revenind la criză, pot să vă spun că o singură prezenţă are rolul de a-mi asigura informaţie credibilă – guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Ieşirile sale la rampă, destul de rare, au darul de a face puţină lumină şi de a arăta cu un grad de precizie satisfăcător cam la cât e ceasul. Nu e panică în vocea acestui om, dar nici declaraţii declamativ-optimiste. Întotdeauna politicos, sigur pe el, nu smulge microfoane de la ziarişti, nu-i înjură, nu-i ia în balon. Ce-i drept, nici ziariştii nu-şi permit faţă de el atitudini aproximative.
Chiar cred că atât, timp cât Isărescu e calm, situaţia e sub control. În definitiv, trebuie totuşi să crezi pe cineva.

One thought on “Îl cred doar pe Isărescu

  • La fel de calm a fost si in octombrie 2008, cind a permis iesiri masive de valuta din tara. Sa vedem ce spune mai apoi: Scaderea rezervelor minime obligatorii la pasivele in lei, decisa de BNR in octombrie 2008, a fost o greseala, iar banca centrala a vandut ulterior valuta pentru a drena lichiditatea din piata, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

    Ca sa nu o lungim, guvernatorul BNR ar fi rostit recent la o intilnire cu oamenii de afaceri o fraza plina de tilc:
    “De multe ori nu inteleg nici eu ce vorbesc, daramite televiziunile”

    Cam asa ceva a spus si Greenspan la o audiere în Congresul SUA:
    „Stiu ca voi credeti ca intelegeti ce credeti ca am spus, dar nu sunt sigur ca realizati ca ceea ce ati auzit nu este ce am vrut sa spun.”

    Parafrazind-o pe Maria Vlas: Dormiti linistiti, BNR are grija de banii dumneavoastra!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura