EvenimentFlash

Iarăşi, morţi şi răniţi pe şoselele din judeţ

Livia Botici
Maximilian Gânju

Ieri, pe şoselele din judeţ s-au produs două accidente grave, soldate cu trei morţi şi trei răniţi. 

Dimineaţa: salt mortal în albia Jiului
O tânără a murit, după ce maşina în care se afla s-a prăbuşit în Jiu, în zona Bumbeşti-Jiu, de la circa 20 de metri. Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, pe Defileul Jiului, într-o curbă periculoasă. În autoturism se mai aflau şi doi bărbaţi, care au reuşit să se salveze, scăpând doar cu răni.
Cei trei veneau de la Timişoara şi se îndreptau spre Târgu Jiu. După prăbuşirea maşinii în gol, tânăra de 20 de ani, din judeţul Dolj, a fost scoasă din vehicul de pompieri, însă, medicii de la Serviciul de Ambulanţă au constatat decesul. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a constatat că Tudor V., în vârstă de 28 ani, din municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 – Defileul Jiului, din direcţia Petroşani spre Târgu-Jiu, pe fondul oboselii la volan, a pierdut controlul asupra maşinii, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în albia râului Jiu”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Şoferul nu consumase băuturi alcoolice, iar pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

După-amiaza: alte trei victime
Tot ieri, dar după-masă, un alt accident, soldat cu pierderea a două vieţi şi rănirea gravă a unei alte persoane, s-a înregistrat pe şoselele din judeţ. Pentru că nu a adaptat viteza autoturismului pe care îl conducea, un şofer care circula în direcţia Arad-Deva, ajuns în satul Tătărăşti, nu a mai putut stăpâni maşina, aceasta a ieşit de pe carosabil şi s-a lovit de peretele unei case. În autoturism se aflau trei persoane, iar pentru scoaterea lor dintre fiarele contorsionate, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcerare. „Din păcate, două persoane au decedat, iar cealaltă a fost transportată la Spitalul Judeţean din Deva, cu răni grave”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura