EvenimentFlash

Hunedoreanul Vili Rupa este urmărit penal pentru omor deosebit de grav. „Justiţiarul de Hunedoara”, arestat la domiciliu

03 vili rupaNatalia Bumbac

Vili Rupa (foto), hunedoreanul care se autointitulează „Justiţiarul de Hunedoara”, a fost trimis în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, în urma unei hotărâri date ieri de Tribunalul Hunedoara. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, atât de el, cât şi de procurori. Bărbatul este urmărit penal într-un dosar în care este acuzat de omor deosebit de grav, faptă care se presupune că ar fi săvârşit-o în anul 1998. Procurorii au cerut privarea de libertate a lui Vili Rupa pe motiv că acesta ar fi încercat de mai multe ori să determine martorii să-şi retragă declaraţiile făcute în dosarul său.

Au redeschis dosarul după 14 ani
Potrivit anchetatorilor, dosarul în care Vili Rupa este acuzat că ar fi omorât în bătaie un bărbat a fost deschis în 1998. Procurorul de caz a decis atunci netrimiterea în judecată a dosarului din lipsă de probe, soluţie infirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cauza a rămas nesoluţionată şi a revenit în atenţia anchetatorilor cu doi ani în urmă, atunci când în 13 septembrie 2012, au decis, după strângerea unor noi probe elocvente la dosar, începerea urmăririi penale faţă de Vili Rupa, pentru infracţiunea de omor calificat. Mai apoi, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, „la data de 11 august 2014 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Vili Rupa pentru infracţiunea de omor calificat, iar în 25 noiembrie 2014, fapta de care este acuzat a fost reîncadrată juridic şi a fost calificată drept omor deosebit de grav”. De asemenea, a fost extinsă urmărirea penală pentru acuzaţiile de influenţare a declaraţiilor martorilor comisă în formă continuată. Tot în 25 noiembrie, în urma probelor rezultate în dosar faţă de acuzaţiile care i se aduc lui Vili Rupa, anchetatorii au decis reţinerea acestuia pentru 24 de ore şi ulterior au formulat o propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara.

Victima – martor în dosarul cu mercur
Aşa cum se mai arată în comunicatul transmis de Parchet, obiectul actualei cauze are legătură cu un alt dosar, în care Vili Rupa a fost cercetat şi trimis în judecată şi condamnat pentru trafic cu substanţe toxice. Este vorba de martorul Butnaru Mirel Vasile, care ar fi furnizat informaţii poliţiştilor despre deţinerea de către Vili Rupa a unei cantităţi de mercur, pe care intenţiona să o vândă. În baza acestor informaţii a fost organizat flagrantul din 28 ianuarie 1998, ca mai apoi, Vili Rupa să fie cercetat pentru comercializare de mercur.
Butnaru Mirel Vasile ar fi fost bătut cu picioarele de Vili Rupa, în data de 11 februarie 1998, iar în aceeaşi zi, victima a fost transportată la Spitalul municipal din Hunedoara, apoi transferată la Spitalul Judeţean Hunedoara, unde a decedat la data de 19 februarie 1998. Despre acuzaţia de influenţare a martorilor, în comunicatul emis de Parchet se arată că Vili Rupa ar fi încercat să determine prin intermediul martorei Maria Şelaru (mama martorului Ioan Petru Şelaru) pe fiul acesteia care a dat declaraţie în calitate de martor, să-şi retragă declaraţiile, promiţându-i o parte din banii pe care-i va câştiga drept despăgubire din partea statului pentru un alt dosar. Tot aici se menţionează că vor fi continuate cercetările în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale.

A câştigat la CEDO, dar şi la Curtea Supremă
Celebra poveste a „Justiţiarului de Hunedoara” a început în 1998, odată cu procesul în care a fost acuzat de trafic cu mercur, iar de atunci şi până acum au urmat o serie de lupte în instanţă care au dus la răsturnări de situaţii neaşteptate. Vili Rupa a fost condamnat de două ori de instanţele româneşti, ca mai apoi, să fie declarat nevinovat, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să-i plătească despăgubiri. Bărbatul a fost condamnat definitiv în 1999 pentru trafic cu substanţe interzise, la un an şi două luni de închisoare, perioadă pe care a descris-o în termeni extrem de duri, susţinând că a avut parte în penitenciar de un tratament inuman. Pentru această condamnare, Vili Rupa a făcut plângere la CEDO, iar după alţi 10 ani de procese, în 2008, a avut câştig de cauză. Astfel, statul român a fost obligat la plata a 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, după ce s-a stabilit că bărbatul a fost tratat incorect şi că procesul trebuie rejudecat. Prin urmare, în urma cererii făcute de Rupa de revizuire a procesului în care a fost condamnat pentru trafic cu substanţe toxice, Instanţa Supremă a decis rejudecarea cauzei. Procesul s-a rejudecat la Tribunalul Arad, care i-a dat câştig de cauză lui Vili Rupa în anul 2012. Dar, în urma recursului procurorilor, dosarul a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, în luna mai 2014, a dat o sentinţă definitivă, prin care Vili Rupa a fost achitat. La acel moment, bărbatul declara că a luptat din greu, pentru ca într-un final să demonstreze că este nevinovat.

Al doilea proces câştigat la CEDO
Un alt proces din 2000, în care Vili Rupa a fost judecat pentru ultraj şi  condamnat la şase luni de închisoare, a ajuns din nou la CEDO. Şi în acest caz, statul român a pierdut, iar Rupa a fost despăgubit cu 5.200 de euro cu titlu de daune morale. Vili Rupa s-a plâns că în anul 2000, atunci când a fost anchetat pentru comiterea infracţiunii de ultraj, a fost bătut de către poliţişti, iar plângerile sale nu au fost investigate corespunzător de către autorităţi. Tot atunci, a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la asistenţă juridică, în timpul procedurilor penale instituite împotriva sa şi care au condus la o condamnare nedreaptă.

A dat, din nou, statul în judecată
În prezent, Vili Rupa a intentat un nou proces care se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, în care vrea să oblige statul român la plata unor despăgubiri materiale de un milion de euro şi daune morale de 100.000 de euro, pentru anii în care a fost nevoit să se lupte pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

14 comentarii la „Hunedoreanul Vili Rupa este urmărit penal pentru omor deosebit de grav. „Justiţiarul de Hunedoara”, arestat la domiciliu

  • Am primit o citatie si mam prezentat la parchet si am fost arestat . Am
    s-a demontez si aceaste acuzatia care mi se aduce ,eu sunt nevinovat ,nu
    am atins acea persoana nici cu un deget ,exista martori care sau
    intalnit cu acea persoana in acea zi cand a fost batut ,au baut prin
    baruri si au recunoscut ca pe mine nu mau vazut la masa cu ei ,in baruri
    pe unde au baut ,mai mult aceea persoana care a fost batuta a fost
    internata in spital si moare dupa 10 zile ,in aceste zile nu spune
    verbal si nici in scris cine la batut , acea persoana a murit in 1998 la
    care s-a deschis un dosar de lovitura cauzatoare de moarte aceasta
    fapta se prescrie si se claseaza in 2008 ,in anul 2012 a inviat si a
    murit din nou si se deschide un dosar de omor calificat ,in anul 2014 a
    inviat din nou si a murit si se deschide un dosar de omor deosebit de
    grav ,este dovada unei fabricarii de dosar pentru a se razbuna
    procurorii pe mine pentru dreptatea care am si curajul s-a ma adresez la
    CEDO si s-a solicit daune morale si materiale in urma unei decizi
    definitive de achitare .Hartuirea si fizica si psihica ma slabit inca
    trei kg in 24 de ore .Astazi sunt arestat la domiciliul .

  • Vili, ca slabesti nu-i bai, e chiar bine. Calculatorul sa nu ti-l ia ca sa mai comentezi si tu cum faci justitie si iei banii la fraieri, adica la contribuabili.

  • bai fraiere…ai batut lume nevinovata…erai smecher…acum la puscarie cu tine pe viata sa iti dea…acum sanchi faci pe nevinovatul…poate ala de frica ta nu a spus cine la batut…asa ca acum te intorci mai bagat ca prima data …la parnaie…javra

  • Unde dreptate nu este ,intervin si stapanesc coruptia procurorii din Deva ,Hurdubeu Cristina Adriana care s-a declarat public ca este un interlop cu legitimatie de la stat si procuror Herban Dorel care a spus ca el este un infractor periculos pentru societatea civila !

    Justitiarul de Hunedoara

  • Nimeni nu are dreptul de a aplica forta autoritatii sau a legii, pentru a impune un neadevar. Aceste neadevaruri impuse sunt nule de drept .

    Justitiarul de Hunedoara

  • In data de 03-03-2015 am avut proces in dosarul 6694/97/2015 ,contestatie la rechizitoriul , la Curtea de Apel Alba-Iulia ,Procuroarea Mihaela Chicea a spus catre Judecatoarea Elena Boca ca ,nu sunt probe impotriva mea si ca ,Judecatorul de la instanta de la Tribunalul Hunedoara va administra probe ,fabrica probe impotriva mea ,o fapta din anul 1998 si clasata cu prescrie in 2008 ,va puteti imagina ce se intampla in acest dosar ,e vorba de razbunare mafiota a procurorilor impotriva mea ,pentru ca am demonstrat ce inseamna sa fi un Justitiabil al Dreptatii prin cele doua decizii date de CEDO in favoarea mea si o sentinta de Achitare definitiva data de Inalta Curte de Casatie si Justitie in rejudecare in anul 06-05-2014 .Nu sunt vinovat ,nu am atins aceasta persoana nici cu un deget si am sa demonstrez Nevinovatia mea si am sa fiu declarat Achitat tot de ICCJ la final . Nimeni nu are dreptul de a aplica forta autoritatii sau a legii, pentru a impune un neadevar. Aceste neadevaruri impuse sunt nule de drept.

    Am avut un proces in data de 18-03-2015 in dosarul 162/57/2015 la Curtea de Apel Alba -Iulia ,Contestatie in Anulare ,Judecatorul Odagiu Liviu Gheorghe fara sa -mi dea voie in sala sa pot face apararea ,fara drept la un Avocat ,fara sa aiba dosarul 6694 /97/2014 trimis de la Tribunal Hunedoara ,motivand ca la Art.431 al .1 Cpp , nu am voie in camera de consiliul , dar la Art .432 al.3 Cpp spune ca prezenta mea este obligatoriul ,da o solutie de respingere .Nu mai am nici cale de atac ,solutie definitiva ca si coruptia ,tot definitiva ,nu mai scapam de interlopii cu legitimatie de la stat .Unde dreptate nu este ,intervin judecatorii corupti de la Curtea de Apel Alba -Iulia si stapanesc nelegalitatile prin abuz de putere .

    Justitiarul de Hunedoara

  • Instanta – CURTEA DE APEL ALBA-IULIA
    Sectia Penal
    Dosar 6694/97/2014
    Termen 2 septembrie 2015
    Sediul materiei-Art.71,ART.72,ART.73 si ART.74 NCPP
    Doamnei Presedinte a Curtii de Apel ALBA-IULIA
    Subsemnatul Rupa Vili ,CNP-1730630203161,domiciliat in Hunedoara ,strada Pinilor, nr. 4,bloc 40 ,apart.64,in calitate de inculpat,in fapt nevinovat, in dosarul 6694/97/2014,dosar inregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara,
    CER STRAMUTAREA JUDECATII CAUZEI
    ce formeaza obiectul dosarului penal 6694/97/2014 de la Tribunalul Hunedoara ,cu termenul de judecata 2 SEPTEMBRIE 2015,la o alta instanta in grad egal.Mentionez ca in acest moment ma aflu sub incidenta controlului judiciar.Din motivele mai jos mentionate , am cerut recuzarea completului de judecata si am formulat in prealabil inclusiv plangere penala fata de doamna judecator Timisan Mihaela dar si fata de doamna grefier Nistor Loredana considerand ca-mi este afecta dreptul la un proces echitabil ,la aparare ,drepturi prevazute in art 21 din Constitutia Romaniei dar si conforme cu art 6 din Conventia Drepturilor Omului ,respective art.10 din NCPP..
    Fata de imprejurarile cauzei apreciez ca exista o suspiciune rezonabila ca impartialitatea doamnei judecator Timisan Mihaela de la Tribunalul Hunedoara este afectata datorita unor imprejurari asupra carora imi rezerv dreptul de a nu mai face comentarii..
    Motivele cererii
    Constat la actuala instanta o pornire ,o lipsa de obiectivitate,de impartialitate in ceea ce ma priveste,reflex al presiunii in care se desfasoara procesul penal si in care s-a desfasurat , la timpul potrivit, inclusiv urmarirea penala.Faptele pe care se sprijina aceste constatari sunt:
    -in sedinta de judecata din 24 iunie 2015 avocatului apararii nu i s-a admis de catre doamna judecator Timisan Mihaela, sa puna intrebarile pe care apararea le considera esentiale in stabilirea adevarului .Astfel au fost incalcate prevederile art. 5 ,alin. 1 si 2 din NCPP
    -nu au fost consemnate intrebarile care totusi au fost admise si evident nici raspunsurile date de martori la aceste intrebari in aceiasi sedinta de judecata din 24 iunie 2015 ,consemnari ce trebuiau facute de catre doamne grefier Loredana Nistor in baza legii 104,alin.15 ,din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti.
    -nu au fost audiati si nu se intentioneaza audierea tuturor martorilr citati ,30 in total ,doar 11 fiind prezenti in fata doamnei judecator Timisan Mihaela.
    Aceasta situatie contravine prevederilor art. 8 si art. 10 din NCPP ,articole care garanteaza dreptul la aparare si la un proces echitabil pentru orice cetatean al acestei tari.Potrivit art. 4 din NCPP ,beneficiez de prezumtia de nevinovatie si in favoarea acesteia ,probele solicitate sunt neluate in seama,ignorate sau nu sunt admise.
    -atitudinea diferita a doamnei judecator Timisan in sala de judecata fata de cei prezenti.Pe de o parte ,din motive care-mi scapa, doamna judecator a avut in repetate randuri un ton ridicat si mereu plin de mustrare fata de domnul avocat al apararii Andrei Macovei iar pe mine chiar m-a dat afara din sala fara sa inteleg de ce ,cu ce am gresit . Poate intrebarea formulate de aparator inainte ,foarte importanta de altfel ,sa fi generat o asemenea pornire..Pe de alta parte ,tonul doamnei judecator a fost deosebit de bland si tolerant atunci cand se adresa martorului Selaru Petru ,martor mincinos condamnat la 17 ani de inchisoare pentru omor calificat dealtfel, si asta chiar in conditiile in care acesta si-a permis sa certe instanta din anumite motive.Aceasta situatie este deranjanta pentru aparare si pare sa incline balanta inainte de stabilirea unui verdict.Acest lucru ma face sa apreciez faptul ca doamna judecator este déjà partinitoare.
    -pentru conformitatea celor declarate de mine, anexez patru declaratii consemnate in sedinta de judecata din 24 iunie 2015, declaratii din care se vede cat se poate de clar ca lipsesc orice consemnari ale interventiilor si intrebarilor puse de avocatul din oficiu Andrei Macovei ca si cum nu ar fi existat aparare.De asemenea, va solicit sa consultati materialul audio ,inregistraea audio a sedintei de judecata din 24 iunie 2015, material care dovedeste ceea ce afirm in cererea mea.
    Nimeni nu are dreptul de a impune un neadevar prin forta autoritatii si a legii . Aceste neadevaruri sunt nule de drept. .
    Am fost victima unor erori judiciare in acest tribunal si m-am luptat pentru adevar 16 ani .Si am avut dreptate.La CEDO ,de doua ori si apoi la Inalta Curte de Casatie si Justitie.In baza acestor motive consider cererea mea de stramutare intemeiata si conforma cu art.71-74 din NCPP.
    Va multumesc .Cu stima ,respect si consideratie pentru litera si spiritul legii pe care o reprezentati,in numele adevarului si al dreptatii.
    RUPA VILI 5 AUGUST 2015
    DOAMNEI PRESEDINTE A CURTII DE APEL ALBA-IULIA

  • Instanta – TRIBUNALUL HUNEDOARA –

    Sectia Penal
    DOSAR 6694/97/2014
    Termen 25 august 2015
    Sediul materiei- art 241 ,alin 2,art 242 ,alin.1 si alin.8

    Doamnei Presedinte a Tribunalului Hunedoara,

    Subsemnatul Rupa Vili ,CNP-1730630203161,domiciliat in Hunedoara ,strada Pinilor, nr. 4,bloc 40 ,apart.64,in calitate de inculpat,in fapt nevinovat, in dosarul 6694/97/2014,dosar inregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara,formulez
    Concluzii scrise
    In sustinerea solicitarii de incetare a masurii controlului judiciar ,masura care-mi este aplicata incepand cu 24 iunie 2015 si judecarea mea in stare de libertate .
    Astfel ,invederez urmatoarele onoratei Instante:

    -am considerat ,consider si voi considera aceasta acuzatie ca fiind un abuz grav asupra mea ,un abuz care-mi aduce prejudicii grave de imagine si nu numai.Incepand cu 25 noiembrie 2014 am suportat masurile preventive impuse de instanta ,de la arest la domiciliu si pana la control judiciar.Am respectat rigorile acestor masuri ,conditiile impuse de acestea si nu m-am abatut de la program.Acesta este modul meu de a arata instantei ca sunt un cetatean corect si cinstit care nu a avut in 16 ani probleme cu legea .

    -prin forta si autoritatea legii , se incearca astazi impunerea unui neadevar.Nu exista probe clare care sa ma indice ca autor al acestei fapte.Nu sunt probe ADN,urme de sange ,amprente sau inregistrari video ,audio.Familia victimei a declarat ca nu am fost la ei in casa .Martorii audiati nu m-au vazut la locul faptei ,nu ma cunosc ,afirma ca nu am facut parte din anturajul victimei ,nu m-au vazut prin baruri in prezenta victimei.Victima , care a supravietiut in spital ,sub grija medicilor ,nu a spus numele meu.Acestea sunt concluziile desprinse din audierea martorilor.

    -timp de 10 ani ,aceasta fapta a fost incadrata ca LCM.Nu am fost anchetat sau suspectat in 1998 de comiterea ei.Nici un procuror nu m-a chemat in fata lui in acesti zece ani sa ma acuze de aceasta fapta.In 2008 ,la clasarea dosarului ,Parchetul nu a reclamat situatia aceasta de clasare ,nu s-a opus ei -In fotografiile victimei ,fotografii care se regasesc in dosar , nu se vad ochi vineti ,nas umflat sau buze sparte ,alte urme de acest tip.Nu a fost lovit cu cutitul,cu sabia , ,cu toporul ,cu ranga ,cu teava sau cu ciomagul ,nu a fost impuscat .Martorii incidentului spun ca au vazut o bataie intre doi indivizi ,cand unul pe jos ,cand altul dar, nici unul dintre martori nu ma indica pe mine , persoana mea .Nu corespund descrierii pe care agresorul o are conform cu declaratiile date in proces ,nu am purtat mustata ,ciocate sau haina de piele.Dar,contrar acestor evidente ,in noiembrie 2014 ,la doua luni dupa ce am formulat cererea de daune materiale si morale la Tribunalul Hunedoara ,am fost arestat pentru o fapta pe care nu am comis-o si cu care nu am absolut nici o legatura.De atunci se incearca ,de catre magistrati ,impunerea unui neadevar prin forta si autoritatea legii.

    -potrivit art 101 din NCPP ,este impotriva spiritului legii constrangerea ,oferirea de promisiuni ,folosirea unor metode si tehnici de obtinere a unor declaratii care apoi sa joace rol de proba in instanta .Art. 101 a fost incalcat in cazul meu.Acestui articol i se adauga in fapt si alte abuzuri care fac obiectul art.4,5,6,8 10 ,11 ,100 si 305 ,alin.3 din NCPP precum si art. 280 ,282 respectiv 274 din NCP.Toate aceste abuzuri tin atat de faza de cercetare penala desfasurata la parchet dar si de cea de judecata desfasurata in Camera preliminara si in Instanta de fond.Pe fiecare in parte le-am sesizat la timpul potrivit.Prezumtia de nevinovatie mi-a fost incalcata prin felul in care am fost abordat in ancheta ,incercarea de aflare a adevarului obstructionata si implicit dreptul la aparare prin faptul ca nu mi-au fost aduse la cunostinta acuzatiile multa vreme si mi-au fost refuzate probe in sprijinul nevinovatiei mele.Dreptul la un process echitabil ,dreptul la aparare ,respectarea demnitatii umane,modul in care au fost administrate probele in favoarea acuzarii prin marturie mincinoasa toate acestea vorbesc despre ceea ce eu numesc incalcarea legii si abuz.Iata de ce consider o razbunare tot acest dosar si fac referire la art.274 din NCP .E UN ABUZ AL OAMENILOR LEGII,ABUZ CARE SE INCADREAZA LA ART. 280 -282 DIN NCP ,articole de lege care lovesc de nulitate acest intreg dosar,in totalitatea lui .

    Eu am spus de la inceput ca sunt nevinovat .Dreptatea mea e mai presus de nelegalitatile si abuzurile facute de magistrati cu buna stiinta. In toti acesti ani am fost aici ,in Hunedoara .Mi-am dus lupta cu pixul pe hartie ,legea in mana si cu avocat din oficiu.Mi-am castigat lupta la CEDO si apoi la Inalta Curte de Casatie si Justitie .In numele adevarului am deschis procesul de daune si acest demers al meu a generat aceasta razbunare .

    In numele dreptatii ,al credintei si in numele si spiritul Marelui Arhitect al Universului , va solicit respectuos sa respectati legea.
    Va multumesc .Cu stima ,respect si consideratie pentru litera si spiritul legii pe care o reprezentati,in numele adevarului si al dreptatii.

    RUPA VILI 25 AUGUST 2015
    Doamnei Presedinte a Tribunalului Hunedoara

  • Păcătoșii și necredincioșii sunt prea mici în fața mea , eu am impus dreptatea printre corupții și interlopii cu legitimație de la stat .

    Am valoare mare pe acest pământ și o pot măsura după greutățile pe care le-am învins prin instanțele de judecată !

    Sfântul Dreptății „”„

  • Să legiferați dreptul la îndemnizație lunară pentru dreptate pentru noi care am demonstrat la CEDO abuzul și represiunea nedreaptă asupra celor nevinovați și prin Achitare în instanțele din România dreptatea noastră .

    Eu Sunt cel ce Sunt , Regele Dreptății „”„ – Melchisedech –

  • Prin educație schimbi lumea .Unde este needucație , sunt păcătoși și necredincioși .
    Păcătoșii și necredincioșii sunt prea mici în fața mea , eu am impus dreptatea printre corupții și interlopii cu legitimație de la stat .
    Am valoare mare pe acest pământ și o pot măsura după greutățile pe care le-am învins prin instanțele de judecată !

    Eu Sunt cel ce Sunt , Regele Dreptății „”„ – Melchisedech –

  • E cea mai mare rușine pe acest pământ putred de corupt de interlopi cu legitimație de la stat să ai funcție publică la stat și să faci pe păcătosul și necredinciosul , ai devenit urgent un Mare needucat și urgent trebuie să fi demis pentru a reda societății demnitatea ,onoarea și respectul pentru dreptate cetățenilor care vor funcție publică la stat .

    Regele Dreptății – Melchisedech-

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura