Hunedoreanul Avram Iancu îşi continuă parcursul prin apele Dunării

13 iulie 2017 | Adauga un comentariu

Natalia Bumbac

Se împlinesc patru săptămâni de la momentul în care bibliotecarul Avram Iancu (foto), din Petroşani, a pornit să parcurgă Dunărea înot, de la izvoare până la vărsarea în mare.

Zilnic a înotat aproape câte 10 ore prin apele fluviului, suportând uneori temperaturi care l-au adus în pragul hipotermiei. A reuşit să parcurgă peste 600 de kilometri din totalul de 2.860 de kilometri ai cursului danubian. De două zile, Avram Iancu a anunţat pe pagina sa de Facebook că a trecut hotarul dintre Germania şi Austria, unde a fost găzduit la o pensiune românească, de pe malul Dunării.
„Sângele apă nu se face! Mulţumim din suflet doamnei Magda Schlager şi soţului Peter care ne-au pus la dispoziţie serviciile acestei pensiuni româneşti de la malul Dunării, în mod gratuit, pentru două zile. Odihna unui pat confortabil şi calitatea mâncărurilor gătite, cu specific românesc, cu siguranţă au întărit echipa. Noi plecăm mai departe în efortul nostru, dar veţi rămâne în gândurile noastre”, a scris Avram Iancu pe pagina sa de Facebook. Tot aici, zilnic, a scris câte un mesaj însoţit de fotografii despre experienţa sa. În zilele în care a înotat în partea germană a Dunării, a avut primiri călduroase din partea localnicilor, inclusiv din partea autorităţilor din oraşele nemţeşti riverane. Înfăşurat în drapelul tricolor, Avram Iancu a apărut în presa din Germania, care a fost atentă la efortul lui. Inclusiv austriecii au reflectat pe larg în publicaţiile naţionale periplul de neegalat al înotătorului din Petroşani.
„Mă bucur foarte mult că drapelul patriei noastre a ajuns în presa austriacă într-o lumină pozitivă. Mulţumesc austriecilor pentru interesul acordat efortului românesc de a realiza o premieră mondială. Mâine ajungem în Linz”, a scris petroşăneanul în jurnalul său virtual. Asta, după ce a avut câteva zile cu experienţe extreme, parcurgând zona confluentă a Dunării cu Innul şi mai multe lacuri de acumulare, apa având temperaturi în jur de 14 grade Celsius.
Avram Iancu şi-a propus să traverseze Dunărea înot, fără costum de neopren, ceea ce înseamnă o premieră mondială. Bibliotecarul a luat startul în 19 iunie, în Munţii Pădurea Neagră, la confluenţa Râurilor Brigach şi Breg, de unde pleacă Fluviul Dunărea, sosirea fiind programată în 20 august la Portul Sulina. Până acum, alţi doi înotători au reuşit această performanţă, dar ei erau echipaţi în costume de neopren, unul dintre ei ajutându-se de labe de înot. O altă izbândă a petroşăneanului a fost pe 30 august 2016, atunci când a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii. După 18 ore de efort continuu, a parcurs cei 62 de kilometri de ape reci care despart Franţa de Marea Britanie, neavând costum de neopren.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 14.07.2017

Domiţian Gheorghe Săran,  locuitor din judeţ Pentru că a fost trimis în judecată alături de alte patru persoane într-un dosar...

Bulina albă, 14.07.2017

Adina Ileana Pera Ştefănie, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva Pentru că a câştigat concursul pentru postul de manager...

Gura lumii, 14.07.2017

Cică într-o mare firmă de stat din judeţ, licitaţiile pentru achiziţionarea de diferite obiecte şi rechizite necesare activităţii instituţiei se...

Închide