ActualitateFlash

Hunedoreancă sechestrată şi violată pe litoral

viol1O hunedoreancă de 18 ani, rezidentă în Marea Britanie, aflată în vacanţă la mare împreună cu prietenul ei din Lupeni, susţine că a fost sechestrată, drogată, îmbătată, bătută cu bestialitate şi violată de doi indivizi din oraşul Ovidiu, scriu cei de la evz.ro. Tânăra nu a ştiut unde a avut loc violul în grup. Ulterior, ea şi prietenul ei au efectuat propriile investigaţii şi, din aproape în aproape, au ajuns la locul indicat. Fapta s-a petrecut în 16 august, autorii indicaţi de victimă fiind prinşi abia în 24 august.  

Au forţat-o să se drogheze
Alexandra şi prietenul ei din Lupeni, ambii rezidenţi în Marea Britanie, au povestit experienţa şocantă prin care au trecut pe Litoral, unde au mers în vacanţă. Tânăra se certase cu prietenul şi, după ce a realizat că a greşit, s-a dus după el la Vama Veche, doar că acesta plecase la Lupeni. Fata a intrat în vorbă cu doi indivizi, care s-au oferit să o ducă la Lupeni, spunându-i că şi ei sunt din aceeaşi zonă. Astfel, a urcat cu ei în maşina lor, care avea geamuri fumurii şi numere de Marea Britanie. Necunoscând Litoralul, tânăra nu a ştiut încotro se îndreaptă, împreună cu cei doi. S-a trezit pe malul unui lac din localitatea Ovidiu, unde cei doi au oprit spunând că vor să se odihnească, însă au scos băutură şi droguri şi s-au pus pe consumat. Au forţat-o şi pe Alexandra să consume droguri şi băutură, până şi-a pierdut conştienţa, apoi lucrurile au degenerat. Fata a fost agresată sexual, a încercat să fugă, doar că nu a putut scăpa de agresorii care au urmărit-o.

Plimbată între secţiile de poliţie
După ce au prins-o din nou, au dus-o lângă un „canal mare”, unde cei doi indivizi au bătut-o şi au violat-o, relatează cei de la evz.ro. După care au abandonat-o în faţa Gării din Constanţa, victima fiind încă sub efectul stupefiantelor pe care cei doi au pus-o să le consume cu forţa. „De acolo, a sunat imediat la 112 şi la venirea patrulei, «politiştii au început să râdă de mine, nu mă credeau, deşi le-am dat indicaţii asupra numărului maşinii, culoare, râdeau de mine că nu sunt coerentă, în loc să mă calmeze, atât aveam nevoie, dar ei m-au trimis acasă». Fata povesteşte că a doua zi a umblat din poliţie în poliţie şi în final a reuşit să depună plângere la Costineşti. După mai multe drumuri pe la organele de anchetă şi investigaţii proprii făcute în paralel, cei doi tineri au reuşit să găsească inclusiv martori care au văzut maşina celor doi agresori şi să identifice locurile în care a fost agresată tânăra. În tot acest timp au văzut chiar şi maşina agresorilor, au sunat la 112, dar de la poliţia cu care li s-a făcut legătura li s-a spus că nu este de competenţa lor şi că ar trebui să sune în altă parte.

Le este frică în continuare
Potrivit celor de la evz.ro, cei doi agresori Asan B. de 40 de ani şi Sali E. Au fost prinşi de poliţiştii constănţeni, în baza plângerii depuse de tânăra de 18 ani. Totodată, reprezentanţii poliţiei constănţene resping că poliţiştii ar fi avut un comportament neadecvat în acest caz. Anchetatorii au descins la domiciliile celor doi şi au luat probe din autoturismul lor, în baza cărora au fost reţinuţi. Alexandra a spus că bărbaţii care au agresat-o sunt cunoscuţi de-ai poliţiştilor, în sensul în care unul dintre ei a mai fost condamnat pentru viol, fiind recent eliberat din puşcărie. Iar prietenul ei nu ştie ce se va întâmpla în continuare.”Sunt totuşi speriat pentru că este vorba de nişte puşcăriaşi interlopi, ţigani de acolo, care sunt cunoscuţi foarte bine de poliţie. Dacă poliţia va comunica cu ei şi vor afla unde stăm… o să fie rău… şi nu ştiu. Să vedem ce pot să facă autorităţile din România. Dacă eram în Anglia, erau arestaţi a doua zi, cu probele care erau la dispoziţia poliţiştilor”, a declarat tânărul din Lupeni.

2 comentarii la „Hunedoreancă sechestrată şi violată pe litoral

  • Dupa ce ai cautat, ai capatat, domnisorico, asa ca atentie in viitor si nu mai fi asa credula ca uite ce patesti

  • „Tânăra se certase cu prietenul şi, după ce a realizat că a greşit, s-a dus după el la Vama Veche, doar că acesta plecase la Lupeni”

    Pitipoanca proasta…cum dracu sa crezi ca pleaca doi tipi bruneti de pe litoral sa te duca pe tine la Lupeni??? cat pot sa fie de proaste fratii mei???cati tipi pe care ii cheama Asan si Sali ati auzit voi ca sunt nume de prin Valea Jiului….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura