Hoţii taie, poliţiştii plantează

25 martie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

În perioada în care în întreaga lume se organizează, sub genericul Luna Pădurii, tot felul de acţiuni şi manifestări dedicate protejării „aurului verde”, doi hunedoreni au fost prinşi de poliţişti, tocmai în momentul în care îşi duceau spre casă arbori tăiaţi fără drept de pe domeniul statului.

Unul marţi…
Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă. Probabil că aceasta a fost şi deviza după care s-au luat doi hunedoreni, care, văzând că a revenit soarele, s-au gândit că ar fi bine să-şi facă rost de lemne pentru iarna care vine. Ei bine, socoteala de acasă nu s-a potrivit nici acum cu cea din târg, pentru că amândoi au fost prinşi de ”paznicii pădurilor”. Primul, un bărbat de 41 de ani din municipiul Deva, satul Archia, a fost prins exact în momentul în care îşi descărca în gospodărie lemnele tăiate în urmă cu puţin timp. Arborii, în valoare de 3.000 de lei, au fost confiscaţi de poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, iar pe numele lui Cristinel P., a fost întocmit dosar penal. 
… altul miercuri
Celălalt bărbat care a dat iama în pădure a fost prins pe raza comunei Baru Mare, în timp ce transporta cu autocamionul, 18 metri cubi de material lemnos, fără a avea documente de provenienţă a lemnului. Acesta a fost amendat contravenţional cu 1.000 lei şi i s-a confiscat toată marfa. „Începând din data de 20 februarie a acestui an, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au constatat 52 de infracţiuni forestiere şi au dat amenzi de aproape 30.000 lei. De asemenea, au fost confiscaţi 40 de metri cubi de material lemnos”, spune inspectorul principal Virgil Buţan, şeful Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Hunedoara. 
 

Au trecut la plantat
Pentru a marca într-un fel faptul că tăierea arborilor ne va afecta traiul şi sănătatea, reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Hunedoara, au organizat, ieri, o acţiune de plantare de arbori, în grădina Inspectoratului Judeţean de Poliţie. „Cu toţii suntem de acord că arborii înseamnă viaţă, dar nu toţi întreţinem acest dar de la natură. Facem această acţiune, pentru a da un semnal că fiecare dintre noi poate ajuta la o lume mai verde, mai sănătoasă”, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Descoperă „zestrea” comunei Balşa

Recunoscută ca o mare producătoare de mere şi prune, producţii transformate în ţuică în mare parte, comuna Balşa are şi...

Fura cu cheie potrivită

Un bărbat din Lupeni este cercetat penal, după ce a reuşit să spargă, luna trecută, două locuinţe, cu ajutorul unor...

Apetri a bătut palma cu Mureşul

Fostul jucător al echipelor Jiul Petroşani şi Universitatea Craiova, Gabriel Apetri (foto, 29 de ani) a semnat, ieri, până la...

Închide