ActualitateFlash

Handicapaţii erau sănătoşi tun

Livia Botici

După verificarea a doar 1.000 de certificate de încadrare în grad de handicap, dintr-un total de aproximativ 19.000, inspectorii sociali au descoperit 40 de hunedoreni care, deşi în acte apăreau cu afecţiuni foarte grave, în realitate ei erau sănătoşi tun. De asemenea, nici persoanele care beneficiază de venitul minim garantat nu au scăpat de controalele inspectorilor sociali.

Vor fi plângeri penale

Campania care se derulează şi la nivelul judeţului Hunedoara, ca de altfel în întreaga ţară, încă din data de 10 iunie, este efectuată la ordinul ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. De la acea dată, inspectorii sociali din cadrul ministerului au trecut la verificarea tuturor persoanelor care beneficiază de indemnizaţii de handicap. Din totalul de aproape 19.000 de dosare, aceştia au reuşit să verifice până în acest moment un număr de 1.000 de persoane, dintre care, în jur de 150 au avut nevoie de verificări în teren, întrucât au ridicat suspiciuni de fraudă. „Am avut surpriza să descoperim că 40 de persoane care erau trecute cu diferite grade de handicap, erau mult mai sănătoase în realitate decât în acte. Pe toate acestea, le-am propus spre reevaluare, întrucât nu este posibil să primească bani pentru nişte afecţiuni pe care nu le au. Imediat ce vor fi încheiate controalele, ministerul va face plângeri penale atât împotriva funcţionarilor statului care au întocmit dosarele, dar şi împotriva medicilor şi beneficiarilor de ajutoare ilegale. Acţiunea de verificare va mai continua până în momentul în care vom reuşi să finalizăm toate dosarele de indemnizaţii de handicap”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Maria Tiroiu, inspector social în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În luna iulie, costul indemnizaţiilor de handicap, pentru cele 19.000 de beneficiari din judeţ, a fost de 4.860.000 de lei.

Bani da, muncă ba

Tot din ordin de ministru, inspectorii sociali au verificat şi persoanele care beneficiază de venitul minim garantat şi, la fel ca şi în cazul indemnizaţiilor de handicap, şi aici au fost descoperite nereguli. „Am făcut controale la toate primăriile din judeţ. Din 3.951 de dosare aflate în plată, au fost propuse spre suspendare, către primării, 196. Cele mai multe nereguli am întâlnit în comuna Sântămăria Orlea, acolo unde am propus spre suspendare 32 de dosare, iar pe locul doi se află primăria Zam, unde am descoperit 28 de dosare în neregulă. De cele mai multe ori, beneficiarii acestuia ajutor nu-şi efectuau prestaţiile sociale, sau nu aduceau de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, adeverinţa din care să reiese că sunt în căutarea unui loc de muncă. Deocamdată, am hotărât să nu aplicăm amenzi, ci numai avertismente, dar în viitor primăriile care nu sunt atente la întocmirea documentelor nu vor mai beneficia de această blândeţe”, a mai declarat inspectorul social amintit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura