Sport

Handbalul devean va fi sprijinit de autorităţile locale

2. Handbal 21 iulie - pagina 4Ovidiu Mănăstire

Echipa de handbal feminin CSM Cetate Deva va fi sprijinită în viitorul sezon de autorităţile locale. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Răzvan Mareş, care a dezvăluit şi suma pe care Primăria Deva o va aloca grupării patronate de Marian Muntean.

Se mizează şi pe ajutorul Consiliului Judeţean
Văduvită în ultimul sezon competiţional de sprijinul financiar al autorităţilor locale şi judeţene, echipa Cetate Deva a primit o veste bună referitoare la viitorul campionat. Astfel, trupa patronată de Marian Muntean va primi 300.000 de lei din partea Primăriei şi a Consiliului Local Deva. „Am propus pentru şedinţa de Consiliu Local din 26 iulie, suma de 300.000 de lei pentru continuarea handbalului devean. Bugetul care ne-a fost solicitat a fost mult mai mare, dar în urma discuţiilor cu finanţatorul echipei am ajuns la concluzia că pentru turul de campionat al ligii secunde e suficientă suma. Avem promisiuni şi de la Consiliul Judeţean că se vor implica, în aşa fel încât să facem o asociere în trei şi costurile să fie cât mai mici pe cap de instituţie”, a explicat viceprimarul Răzvan Mareş.

Echipa va reveni acasă
Totodată, edilul devean a dat asigurări că echipa Cetate va juca în viitorul sezon la Deva, după ce în campionatul trecut a evoluat la Haţeg. „În mod sigur, echipa de handbal va juca în viitorul sezon la Deva”, a mai spus Mareş.

One thought on “Handbalul devean va fi sprijinit de autorităţile locale

  • Terminati cu tigania de a juca la Hateg.Deva trebuie sa joace acasa la Deva ,nu in deplasare.Sala Sporturilor nu e a lui Ciusca Mugurel ci a Devei.Ce s- a intamplat la Deva cu handbalul feminin, ani de zile a fost o tiganie.Tot in deplasare,pe drumuri….rusine oameni incompetenti.Daca vrei promovare in Liga Nationala trebuie sa si liniste,trebuie sa investesti si trebuie o Sala polivalenta pentru orasul Deva .Marginean Petru a promis dar nu a realizat asta.S- ar putea si din cauza asta sa ii se targa esecul,plus ca in Dacia nu a construit o Sala de sport la Scoala din Dacia,care se numeste acum Colegiul Tehnic Transilvania.Elevii din cele 2 unitati ale Col.Teh.Transilvania: adica Dacia+ lic.Auto sunt cateva sute si nu au o sala de sport!Nici actualii primari vad ca o cam flendura cu construirea de Sali sport,plus una polivalenta mare pentru Oras ( 10000 locuri) ,pentru a gazdui o Balcaniada ,un European, de ce nu un Mondial in price sport….Daca nu fac S- ar putea lumea sa she sature de ei si Orin toamna the justice ( justitia) sa ii cheme la datorie,adica pe tusa ,adica pe liber…incompetent….incapabil…….tusa….pa

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura