Gura lumii

14 octombrie 2009 | Adauga un comentariu

Un meci din campionatul judeţean de fotbal a fost la un pas de a da în clocot, după ce jucătorii uneia dintre echipe au răspuns cu semne obscene şi cu injurii, la miştoul, ironiile şi scandările cu caracter rasist ale galeriei adverse. Ultraşii, care n-au putut înghiţi să li se răspundă cu aceeaşi monedă, au sărit pe garduri şi au vrut să invadeze terenul, iar arbitrul a fost nevoit să întrerupă meciul pentru două minute, până la calmarea spiritelor. Războiul a fost oprit din faşă de forţele de ordine, care au ajuns foarte rapid la teren, astfel că nu se va lăsa cu sancţiuni grave, ci doar cu  amenzi. Incidentul redeschide discuţiile asupra beneficiilor şi răului pe care îl reprezintă suporterii. Câştiguri financiare, la acest nivel, nu prea există, întrucât, la astfel de meciuri, intrarea este liberă şi nu se fac bani din vânzarea de bilete. Rămâne doar sprijinul moral, însă, în cazurile în care acesta te „arde” la buzunar, cum se va întâmpla acum cu echipa ai cărei suporteri s-au supărat, parcă te poţi lipsi de aşa ajutor.

Un hypermarket specializat pe produse casnice a demonstrat că are sânge teuton în vene, când a introdus ca regulă aruncarea la gunoi a produselor cu mai mici sau mai mari defecte de fabricaţie sau de transport, în loc să le dea angajaţilor, dornici de chilipiruri şi pricepuţi în a le recondiţiona. „Preferinţa” şefilor hypermarketului li s-a părut absurdă angajaţilor, dar… fără să înceapă o revoltă sau să facă grevă, aceştia au găsit ac de cojocul ei, în „minunatul” stil mioritic. Astfel, la mica înţelegere cu paznicul gunoiului din hypermarket, angajaţii fură marfa considerată cu defect şi o duc acasă. Asta, deoarece astfel de reguli absurde nu doar că nu-şi au locul pe plaiurile mioritice, dar vor fi întotdeauna învinse de inventivitatea şi ingeniozitatea în a se descurca a românilor. Şi până la urmă, regula era chiar absurdă şi răutăcioasă, aşa că poate că acesta este singurul tip de furt constructiv din România.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Emil Rîşteiu, primarul comunei Băcia

Bulina albă

Liviu Braşoveanu, antrenor Olimpic Simeria

Şefii de la Mina Petrila, chemaţi la bară

Cei trei învinuiţi de către procurori şi Inspecţia Muncii pentru accidentul colectiv de muncă de la EM Petrila ajung astăzi...

Închide