Gura lumii

Gura lumii, 8.09.2017

Nici bine nu a început cea mai importantă competiţie a judeţului în sportul cu balonul rotund, că a apărut şi primul scandal. Mai precis, la duelul care a ţinut capul de afiş al rundei inaugurale, jucat într-un oraş aflat la poalele munţilor. Cică gazdele, nemulţumite de deznodământul final, ar fi găsit drept ţapi ispăşitori pe cei care au împărţit dreptatea în teren. Cârcotaşii spun că protestele celor din tabăra echipei cu numele munţilor din apropiere nu ar fi fost tocmai civilizate, lăsându-se cu vorbe grele, dificil de reprodus. Cel mai vehement ar fi fost tocmai un sportiv ce nici măcar nu a transpirat în timpul jocului, el frecând banca de rezerve. Însă, cu energia neconsumată, el ar fi ţinut să şi-o verse la final asupra fluieraşilor şi doar intervenţia celorlalţi oficiali ar fi făcut ca lucrurile să nu degenereze mai mult. Gurile rele spun că recalcitrantul cu pricina nu este la prima abatere şi va primi o pedeapsă exemplară.

După ce în primăvară necazul a dat peste un grup de locuitori dintr-un oraş străbătut de Jiul de Est, mai mulţi binevoitori au hotărât să le dea o mână de ajutor. Fără a aştepta vreo recompensă, inimoşii voluntari şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat de lucru. Aveau o singură dorinţă, aceea de a fi ajutaţi la muncă chiar de cei peste care a dat nenorocirea. Cârcotaşii vorbesc însă că o mare parte din aceştia, văzând că li se face munca de către alţii, au preferat să se fofileze şi au invocat tot felul de scuze pentru a nu pune osul la treabă. Totul pare desprins dintr-un scenariu a unei poveşti scrisă de un clasic, în care eroul principal întreabă cu nonşalanţă: „Da muieţi-s posmagii?”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura