Gura lumii

Gura lumii, 8.05.2017

Din mare director şi om influent în comunitatea locală, a ajuns să îndeplinească fanteziile sexuale ale străinilor. Este vorba de o coniţă din sudul judeţului, nu tocmai tânără, dar încă apetisantă. Până nu demult era mare şefă peste o instituţie de cultură şi afacerile personale îi mergeau strună. Era şi foarte influentă în localitate, dar totul s-a năruit după ce peste ea au descins mascaţii. A fost acuzată că s-a băgat într-o afacere cu acte false şi a lipsit puţin să nu ajungă la răcoare. Problemele penale au făcut-o să ajungă la fundul sacului şi să-şi vândă cămătarilor tot ce avea în regiunea cu lămpaşe. S-a mutat la Capitală şi pentru a avea cu ce să trăiască a ajuns să se dezbrace în faţa necunoscuţilor. Cârcotaşii spun că duduia este mare vedetă de videochat şi face bani frumoşi, mai ales de pe abonaţii de vârsta a doua.

Amanta i-a venit de hac! Şeful unui serviciu local ce se ocupă cu transportul este încolţit de patronii firmelor pe care ar trebui să le controleze. Individul era cunoscut pentru duritatea sa, pentru că-i amenda frecvent pe cei care fac transport de persoane fără a respecta legea. S-a încercat să se intervină la el cu bani, cadouri, prin interpuşi, dar n-a fost cale de izbândă. În cele din urmă, cei vizaţi de amenzile sale i-au descoperit punctul sensibil. Individul e mare iubitor de fetiţe şi i-a fost plasată o coniţă după care şi-a pierdut capul. Însurat şi cu copii, şeful şi-a făcut o relaţie cu cea care ar fi trebuit să fie doar motiv de şantaj. Cârcotaşii spun că n-a scăpat însă de presiune, pentru că tocmai cea care i-a furat inima îl şantajează. Femeia n-a stat pe gânduri şi a primit toate atenţiile transportatorilor şi în schimbul lor le asigură protecţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura