Gura lumii

Gura lumii

Antrenorul echipei cu cel mai bun start de campionat dintre formaţiile hunedorene şi-a sporit… pragmatismul şi a dat dovadă de înţelegere faţă de dorinţa patronilor din fotbalul românesc de a se implica în viaţa echipelor pe care le finanţează. Drept dovadă, spun gurile rele, tehnicianul a lăsat orice orgoliu şi orice independenţă profesională deoparte şi a acceptat sfaturi de la patronul său în privinţa schimbărilor de jucători pe care le-a făcut la ultimul meci de campionat. Spre norocul sau ghinionul tehnicianului, mutarea cerută de patron s-a dovedit inspirată, iar fotbalistul intrat în teren la cererea finanţatorului a marcat golul victoriei. Situaţia poate spori gradul de curtoazie între antrenor şi patron şi poate prelungi viaţa antrenorului pe banca tehnică, dacă echipa va avea rezultate. Dar, această vânzare a sufletului poate avea şi efect de bumerang şi-l poate transforma pe tehnician într-o simplă marionetă, fără putere de decizie, iar „păpuşile” sunt mult mai simplu şi mai rapid călcate în picioare decât oamenii puternici.
 
Unde nu-i cap, vai de buzunare. Mai ales că, la vreme de criză financiară, federaţia sportului rege dă un picior… de ajutor cluburilor, prin… creşterea amenzilor, taxelor şi a celorlalte biruri pe care le achită echipele. Cică, cel mai afectat din judeţ de foamea de bani a federaţiei este un antrenor de la un club cuminte, care, culmea, este şi el cunoscut ca un tehnician ce nu se prea ia la harţă cu arbitrii sau adversarii. Antrenorul s-a enervat o dată, când echipa sa a fost eliminată din Cupa României de o formaţie nou-promovată în eşalonul trei şi i-a reproşat mai multe lucruri arbitrului. Drept urmare, tehnicianul a fost pus la punct, oarecum pe bună dreptate, cu o amendă de 4.500 de lei (super uriaşă) şi cu o suspendare de două etape. Nici n-a apucat bine omul să se obişnuiască cu ideea, susţin cârcotaşii şi să pună bani deoparte ca să achite penalizarea, că s-a mai trezit cu încă o sancţiune. De data asta, de 5.000 de lei. Cică, Federaţia a organizat un curs cu antrenorii, într-un oraş din sudul ţării, iar tehnicianul a lipsit nemotivat. Antrenorul se jură că el n-a ştiu de curs, că n-a venit nici un fax la club sau la el şi că nici n-a fost sunat de nimeni, deşi a fost prezent la toate cursurile anterioare. Însă, cârcotaşii susţin că omul ştia de respectiva acţiune, numai că n-a vrut să se prezinte, în semn de protest faţă de amenda uriaşă încasată anterior. Iar pentru că federaţia taie şi spânzură şi a mai şi avut motive „serioase”, tehnicianul a fost ars serios la buzunar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura