Nici nu s-a aşternut bine praful peste evenimentele de la Ţebea, că au şi început să iasă la iveală tot felul de aranjamente. O duduiţă, din oraşul de pe malul Cernei, povesteşte că, înainte cu o săptămână de marele eveniment de propagandă electorală, a fost contactată telefonic-pe fixul de la domiciliu-, în numele unui parlamentar portocaliu de pe aceleaşi meleaguri, şi întrebată dacă merge la Ţebea. Şi, bineînţeles, dacă simpatizează cu preşedintele, dacă are mijloc de transport, şi alte întrebări, chipurile nevinovate, dar care, s-au dovedit a fi, de fapt, o acţiune de racolare a unui grup de simpatizanţi care să-i inducă preşedintelui impresia că este cel mai iubit dintre români. Duduiţa, sătulă de circul politic, nu a fost amatoare de Ţebea, în schimb, au fost alţii. Gurile rele spun că, respectând scenariul pus la cale de portocaliii băştinaşi, preşedintele a fost dus direct în mijlocul grupului de admiratori, sigur din punct de vedere al manifestărilor de efuziune şi care nu a mai prididit cu cerutul de autografe şi cu făcutul de fotografii. Cârcotaşii spun că, la final, toţi participanţii la manevră jubilau de mulţumire. Cei racolaţi – că nu au plătit transportul iar efuziunea de admiraţie le-a fost bine întreţinută. Organizatorii, la rândul lor, s-au bucurat pentru reuşita „misiunii secrete”, care le-a mai adus un grad de apreciere în ierarhia de partid. Şi, nu în ultimul rând, preşedintele, care a fost „ocrotit” de huiduieli. Organizatorilor nici nu le-a trecut prin gând că minţindu-l pe şeful lor, şi-au făcut de fapt, un deserviciu. Dacă preşedintele este atât de iubit în judeţ, înseamnă că şi numărul de voturi câştigat pentru el, trebuie să fie pe măsură.

Vorbesc gurile rele că un fost parlamentar de prin zonă s-ar fi privatizat şi, ca tot omul de afaceri, conştient că dacă nu te faci cunoscut nu-ţi merge prea bine, a făcut o comandă de publicitate la unul dintre posturile locale de televiziune. Toate bune şi frumoase, până la plata serviciilor prestate. Omul s-a plâns că afacerea nu merge aşa cum a vrut, ba chiar a strâmbat din nas, dând de înţeles că promovarea nu prea a fost profesionistă şi nu şi-a atins scopul. Prin urmare, nu prea merită nici banii pentru care a negociat la sânge. În cele din urmă, producătorul, decât să rămână cu „nimic”, a acceptat şi plata în rate-deh, măsuri anticriză. Dar liniştea nu a ţinut decât o lună. Că după aia, alte negocieri, alte văicăreli, pentru o factură de câteva parale. Cârcotaşii spun că, marele om de afaceri, atâta s-a scormonit sub unghii, încât, în final, i-a spus producătorului că nu are decât să-l dea în judecată, pentru recuperarea restanţei. Omul se gândise bine, pentru că numai ce intraseră magistraţii în grevă, pe termen nelimitat. Şi, uite aşa, şi-a mâncat omenia, pentru că producătorul a avut grijă să-l povestească la toată lumea. Adică să-i facă reclamă, în contul datoriei.