Gura lumii

Gura lumii, 6.12.2016

gura-lumiiVorbesc cârcotaşii că un candidat la parlamentare se laudă peste tot că e cinstit şi cel mai corect dintre candidaţi. Numai că, zvonerii au aflat şi acum vorbesc prin târgul cu cetate că omul nostru lua bani de la un afacerist, fără să presteze ceva, doar aşa, aburindu-l pe respectivul că îi porneşte o afacere din care va avea de câştigat. Aşa azi, aşa mâine, şi omul nostru a făcut o sumă frumuşică de la afacerist, pe care l-a minţit pe banii lui. Totul s-a aflat însă şi lumea vorbeşte despre integritatea candidatului nostru care, de fapt, susţin gurile rele, nu se dă în lături să se răzbune pe cine nu-i finanţează campania electorală. El crede că nu se află, dar oamenii vorbesc, mai ales că e campanie electorală, iar adevărul iese mai uşor la iveală.

Spun cârcotaşii prin târgul cu cetate că o duduie care îmbracă halatul alb în fiecare zi, pentru a merge la serviciu, este tot mai nemulţumită de sumele pe care le primeşte la consultaţii, însă, să nu vă gândiţi că este vorba despre salariul de bugetar. Nu, doamna de care vorbim are un tupeu fantastic, iar cei care, din păcate, îi trec pragul cabinetului, sunt nevoiţi să lase şi plicul cu bani, altfel nu văd nici o reţetă de care depinde viaţa lor. Aşa se face că respectiva o ţine aşa de ani de zile, susţin zvonerii prin târgul cu cetate, fără să-i fie frică de braţul lung al legii care ar putea-o prinde într-o zi. Se pare, însă, respectiva şi-a găsit naşul. Pentru că, deunăzi, un client i-a lăsat în plic nu bancnote adevărate, ci ceva ciocolată în formă de bancnote. Gurile rele s-au distrat pe seama acestei situaţii, mai ales că şi-au imaginat ce mutră a făcut duduia, când a vrut să scoată bănetul să-şi cumpere un parfum.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura