Gura lumii

Gura lumii, 6.10.2014

gura lumiiNu mai este un secret pentru nimeni că între primii doi mahări ai partidului ce se gălbejeşte tot mai tare, pe zi ce trece, există un conflict care, dacă la început ardea mocnit, fiind bine acoperit de ambii politicieni, acum, flăcările sale izbucnesc tot mai des la suprafaţă. Deci, asta nu mai este o noutate căreia zvonerii şi răspândacii să-i mai acorde mare atenţie. Acum, altceva au lansat ei pe piaţa politică locală, jurându-se pe barba lor că informaţia provine de la sursele cele mai apropiate  de baştanul galben-albaştrilor, mic la stat, dar mare-n sfat. Căruia i s-a dus buhul că-i aprig la mânie, după ce a ameninţat public că-i va popii, exact ca Vodă Lăpuşneanu, pe toţi cei care-i poartă sâmbetele, atât din exteriorul partidului, cât mai ales din interior. Cică, văzând mahărul de care facem vorbire că nu poate să aibă încredere nici în oamenii săi cei mai apropiaţi, s-a decis să-l pregătescă în ale politicii pe ginerică, în aşa fel ca la viitoarele alegeri, să-l pună candidat pentru postul numărul unu în judeţ, post pe care, deocamdată, el îl deţine.

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu deciziile sale nu tocmai corecte şi benefice pentru comunitate, pentru ca la final, să bată palma cu el. Este vorba de un ales local din cel mai mare oraş ca întindere din ţară, aşa cum îi place edilului să spună, care s-a decis, peste noapte, să treacă din opoziţie în barca primarului. Nu degeaba, spun gurile rele, ci pentru o funcţie de conducător al unei probabile instituţii. Doar că instituţia în cauză este pe hârtie, ea urmând să fie înfiinţată într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, nimeni nu ştie exact. Cert este că încadrarea s-a făcut pe hârtie, iar omul fără obiectul muncii îşi va lua leafa de manager. Cum va justifica noul lui şef plata, rămâne un mister, însă când vine vorba de a-şi reduce toţi criticii la tăcere, se găseşte o soluţie.

2 comentarii la „Gura lumii, 6.10.2014

  • Domnul Molot crede ca Consiliul judetean este o dinastie care se cuvine familiei Molot.

  • A spune domnul Molot e un nonsens, o contradictie flagranta. El este de fapt Purcel (Molot). Nu stiu cine a descoperit afirmatia asta cu ginerele lui dar este aproape imposibil. Altfel liberalii hunedoreni sunt niste mameluci. Oricum nu cred ca cei din conducerea centrala vor fi de acord cu ginerele Purcelului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura