Gura lumii

Gura lumii

Banul, ochiul dracului – cum spune o vorbă din bătrâni – şi interesul i-a făcut fraţi, peste noapte, şi pe cei mai mari duşmani care practică presa în zona minerească din sudul judeţului. Cică, unul dintre condeierii care mai fac informări şi pe la ziarele centrale, după ce s-a bălăcărit cu fondatorul unui săptămânal, acum face echipă cu el. Cică, un al condeier, subiect de bârfe şi atacuri mizerabile în paginile săptămânalului cu pricina – de genul pixuri supte pe sub birou de către unele şi altele, bani luaţi de la cămătari, legături în lumea interlopă, acum a devenit, din duşman de moarte, prieten la cataramă cu şeful săptămânalului. Gurile rele spun că liantul ar fi banii „fără număr”, puşi la bătaie de la stăpânii livezii de portocali din sud, cu scopul câştigării alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Cârcotaşii spun că nu le vine să creadă că, după ce au dat de bani, condeierii au ajuns să se pupe-n fund mai ceva ca politicienii care pun la cale tot felul de strategii comune de muls ţara, uitând că, până mai ieri, se înjurau pentru salariile neplătite, de procesele din instanţă pe motiv de calomnie şi de altele. Şi toată această înfrăţire are ca unic scop, ridicarea de osanale marii familii, care a devenit vedetă naţională, prin modul în care s-a folosit de banii publici. Se pare că acum, după ce li s-a închis gura, condeierii amintiţi vor fi programaţi să bălăcărească şi să denigreze la comandă, cu exces de zel, pe toţi cei care se vor dovedi incomozi în apropiata campanie electorală.

Se zvoneşte prin târgul de la poalele Cetăţii, că un afacerist de cartier, cu oareşce economii puse la bătaie, dar şi metehne de om avut, după ce a băut câteva pahare în plus, i-a venit cheful de o petrecere mai deocheată, dar şi privată, în acelaşi timp. Gurile rele spun că bărbatul ar fi invitat una dintre angajate la o plimbare cu maşina, fata ajungând acasă către dimineaţă, mai mult moartă decât vie. Tot gurile rele spun că disperată, fata ar fi vrut să se sinucidă, dar, în cele din urmă, familia i-a dat de urmă şi a adus-o acasă. Se pare că de teama repercusiunilor, ea nu a depus reclamaţie la poliţie. Totuşi, familia este decisă să-l pedepsească pe afaceristul de cartier şi s-ar pregăti să-l dea pe mâna procurorilor. Cică, bărbatul în cauză ar fi declarat că este victima unui şantaj şi că angajata lui ar fi vrut să-i stoarcă niscaiva bani din puşculiţă, însă familia acesteia susţine că n-are de gând să ceară daune şi despăgubiri morale, doar trecerea afaceristului la regim de răcoare şi popularizarea cazului, astfel încât, nimeni să nu mai păţească ce a păţit fata lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura