Gura lumii

18 august 2009 | Adauga un comentariu
Cică în vreme de criză, cei cu pile şi relaţii dintr-un oraş de pe malul Jiului, câştigă înzecit, deşi banii vin din buzunarul amărăştenilor sub formă de taxe şi impozite. Procesul prin care bugetul localităţii respective este jefuit, este unul extrem de simplu – lucrarea încredinţată direct- fără licitaţie, că e mai sigur aşa, că ajunge la cine trebuie. Cel care primeşte lucrarea dă înapoi binefăcătorului lui câte 10-15 procente din suma încasată şi 10 procente către partidul binefăcătorului său. Aşa se împart în oraşul estic de pe Jiu, banii şi se vor împărţi în continuare. Poate cineva de pe la cei care ar trebui să se ocupe cu verificările de rigoare, va îndrăzni să facă vreun control. Măcar de ochii lumii, dacă nu pe bune, că ştim că nu vor să-l supere pe primar, nu de alta, dar neamurile lui sunt la conducerea serviciului de control, cămării sau curţii, oricum s-o numi ea, ca să nu greşim.
 
Un mare şef de structură, unde au loc doar băieţii cu ochii albaştri, se aude că ar veni din pribegie acasă. Ca să fie pe înţelesul tuturor, respectivul conducea filiala dintr-o localitate cu mulţi mineri, iar în urmă cu vreo câţiva ani, subit şi-a dat demisia din structură şi s-a făcut coleg de muncă chiar cu minerii. Apoi, după ceva vreme s-a dus tocmai în capătul ţării, acolo unde se pune harta în cui, bineînţeles, tot la mină. Şi mai suspect este că s-a dus acolo, chiar când minele se închideau definitiv şi irevocabil. Acum, la mai mulţi ani de când s-a cam terminat totul cu activitatea de minerit, este gata să se întoarcă acasă. Să însemne asta că se închid minele şi aici şi că el n-ar fi plecat niciodată din serviciul secret, ci doar şi-a creat o acoperire, pentru a fi la curent cu tot ce mişcă şi se cheltuieşte la închiderea mineritului? Foarte probabil să fie aşa, iar asta arată că vor veni zile negre pentru ortaci şi foarte bune pentru băieţii deştepţi, care se ocupă cu închideri de perimetre miniere.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Licitaţie pentru anveloparea blocurilor

În cursul acestei săptămâni, va fi organizată o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de anvelopare ale primelor şase blocuri de locuinţe...

„Cărăuşul“ i-a lăsat fără mărfuri pe bişniţari

În prima parte lunii august, Garda Financiară, în colaborare cu lucrătorii de poliţie, au derulat o acţiune denumită „Cărăuşul“, în...

FC Deva învaţă o nouă partitură

Venirea pe banca tehnică a campioanei FC Deva (fostă FC CIP) a galonatului antrenor spaniol Sito Riveira şi achiziţionarea a...

Închide