Gura lumii

27 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Spun cârcotaşii că liderul unei organizaţii cu trei roze dintr-un municipiu cu mulţi mineri va fi exclus în scurt timp din partid, după ce se pare că acesta a făcut oareşce matrapazlâcuri cu fondurile organizaţiei. În urma unor sesizări, zilele trecute, şeful de partid al respectivului a trimis în zonă o comisie de la centru, care să verifice exact despre ce este vorba. În urma controlului, gurile rele spun că personajul cu pricina a băgat rău de tot mâinile în banii organizaţiei, motiv pentru care va trebui să-şi ia adio de la partid. Zvonerii susţin că nu e singura vină a celui despre care facem aici vorbire, în ceea ce priveşte activitatea sa ca lider de organizaţie, iar acum, cică a ajuns funia la par şi se pare că zilele sale pe funcţia respectivă îi sunt numărate.

Cică, zic zvonerii şi o împrăştie răspândacii, directorul unui azil de bătrâni dintr-un oraş cu staţiune balneoclimaterică din judeţ s-a amorezat lulea de nimeni alta, decât şefa lui. Şi se pare că nici femeia-şefă nu i-a rezistat subalternului amorez, aşa că între cei doi s-a înfiripat o ardentă poveste de iubire. Asta, cu toate că între cei doi există o oarecare diferenţă de vârstă, dezavantajul fiind de partea doamnei. Nu băgăm mâna-n foc că aşa o fi, dar cârcotaşii mai vorbesc că directorul de azil a primit în dar de la şefa-amantă o maşină de care este foarte mândru şi se laudă peste tot cu ea. Gurile rele şi băgătorii de seamă mai şoptesc la urechile aplecate ale celor care stau să-i asculte că doamna-mare director şi domnul-director mic sunt văzuţi destul de des, pe la un hotel din staţiunea respectivă, însă, cu siguranţă, ei merg acolo doar în interes de serviciu şi nimic mai mult.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Copiii aşteaptă, în frig, microbuzul spre casă

Mai mulţi copii de la Liceul din Ghelari sunt nevoiţi să stea în frig aproape două ore, în fiecare zi,...

Vălişoara, cu bune şi cu rele

O dovadă că moţii sunt oameni de nădejde pentru comunitate este şi edilul-şef al comunei Vălişoara, Mircea Rovinar. Deşi situaţia...

Gara din Petroşani intră în reparaţii

Staţia CFR Petroşani, care arată la ora actuală dezolant, ar putea fi reabilitată în acest an. Administraţia publică locală din...

Închide