Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea că toată tevatura care se desfăşoară în prezent în legătură cu stoparea celor care prestează serviciul de transport în mod ilegal, nu este altceva decât o mare păcăleală a celor care trebuie să asigure respectarea legii. Cârcotaşii susţin că, oamenii cu caschetă se deplasează pe teren, fac pânde şi în cele din urmă amendează şi câţiva piraţi care pică de fraieri. Dar, atât. Pentru că, spun gurile rele, cei prinşi că lucrează ilegal nu achită nici un leu din amenda primită, practicând în continuare transportul ilegal de persoane. Gurile rele spun că nici o amendă dintre cele astronomice aplicate de oamenii legii nu a fost şi plătită, întreaga situaţie desfăşurându-se doar aşa, de dragul imaginii. Că piraţii nu sunt excluşi de pe şosele. Iar cei care lucrează legal sunt supăraţi că au aflat că oamenii legii nu fac altceva decât exerciţii de imagine şi nu rezolvă odată pentru totdeauna problema.

Bătălie mare între un parlamentar şi un ministru de pe la noi din judeţ. După ce parlamentarul nostru s-a apucat de capul lui să conceapă scrisori deschise şi să-l acuze pe ministru, demnitarul respectiv a contraatacat, aruncând pe piaţă tot felul de acuzaţii la adresa parlamentarului, care mai de care mai picante. Şi asta nu este tot, deoarece, spun cârcotaşii, ministrul respectiv este hotărât să se răzbune cu vârf şi îndesat pe parlamentarul cu pricina, deoarece acuzaţiile aduse şi de el, l-ar putea costa chiar funcţia. Numai că nici parlamentarul nu stă cu mâinile în sân şi pregăteşte o nouă serie de atacuri şi dezvăluiri la adresa ministrului. Aşa că, după cum stau lucrurile la această dată, trebuie să ne aşteptăm la un război total între cei doi politicieni hunedoreni, ajunşi în funcţii înalte în Capitală.

One thought on “Gura lumii

  • Da , si cica astia-s aliati de guvernare . Jalnica guvernare cu asa specimene in zona puterii…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura