Imbulinatii zilei

Gura lumii

Supărare mare printre susţinătorii unui lider al partidului cu trei trandafiri dintr-un orăşel de prin sudul judeţului, unde lămpaşele abia mai pâlpâie. Politicianul nostru, care a încercat mereu să-i stea în coaste edilului-şef, dar căruia până acum nu i-au reuşit mai deloc acţiunile, este pe cale să iasă definitiv din graţiile şefilor de la judeţ. Culmea, cel care se pregăteşte să-i ia locul este un lider de sindicat convertit relativ recent la cariera de politician şi pe care cel dintâi l-a atras în politică şi prin administraţie. Pentru că, oricum este pe cale să rămână fără sindicat şi chiar fără activitatea de bază, acesta este pregătit temeinic–spun cârcotaşii–să candideze la cea mai înaltă funcţie din urbe. Spre disperarea mai vechiului politician, care de ani de zile se visează întâiul bărbat din oraş, dar a reuşit până acum să fie tot al doilea.

Oare sunt numărate zilele unui purtător de chipiu cu ceva grade pe umeri, care de când a ajuns şef la o unitate dintr-un micuţ municipiu, s-a schimbat total, după cum cârcotesc chiar subalternii lui? Spun gurile rele, că nu numai că nu mai dă cu zilele pe la birou, dar îşi petrece timpul, în compania unor apropiaţi, într-un restaurant ferit de ochii lumii, unde petrecerile sunt stropite din plin cu alcool şi fetiţe, extrem de tinerele. De faptele lui de vitejie au aflat şi şefii purtătorului de chipiu, care nu văd cu ochi buni „activitatea” lui, iar cunoscătorii spun că i se pregăteşte un control când i-o fi lumea mai dragă. Mai ales că, de când şeful nostru petrece zi-lumină, în oraş, îşi fac de cap grupurile de cămătari.

One thought on “Gura lumii

  • A fost mereau al treilea – al patrulea. Este Vochitoiu, si da, dupa 14 ianuarie, adica un pic dupa Sf Ion, ne spune La revedere! Noi, ii spunem intr-un glas ADIO!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura