Gura lumii

Gura lumii

Se vorbeşte tot mai insistent prin urbea de la poalele Cetăţii, că un mare director de fostă mare firmă judeţeană – care acum s-a mai „contractat”, cum spun marii specialişti din Guvernul Boc – va intra cât de curând într-un mare necaz, care are la bază marile porcării şi matrapazlâcuri, pe care fostul mare director – acum nu mai este aşa mare, deoarece i s-au cam luat cheile de la casieria firmei –  le-a făcut în anii precedenţi, când se afla pe cai mari. Acest lucru l-a prezis, vorbeşte lumea prin târg, nimeni alta, decât marea ghicitoare şi doftoroaie, Marghioliţa Regina Mondială a Balaoacheşilor, aflată în trecere prin oraşul cu Cetatea în renovare. Cică, aflându-se la un moment dat faţă-n faţă cu directorul de care facem vorbire, balaoacheşa s-a îngălbenit la faţă, apoi s-a înverzit, după care a şoptit şoferului său de pe Merţanul nou-nouţ: omul ăsta o să aibă cât de curând foarte mari necazuri cu băieţii cu ochii ca pruna. Şi, necazu-i că s-ar putea să mai tragă după el pe alţi vreo doi-trei. Să nu-mi zici mie Marghioliţa, dacă n-o fi aşa. Şi acum, număraţi de câte ori am folosit cuvântul „mare“ în aceste rânduri, iar dacă iese număr cu soţ, să ştiţi că aşa va fi, cum a zis ghicitoarea. 

Cică, un proaspăt şef peste o instituţie bugetară, i-a spus celui mai bun prieten al său (ca să vezi ce ţi-s prietenii!) că vrea să rezolve cât mai rapid o problemă şi  nu ştie cum s-o facă, fără să iasă cu scandal, să se prindă lumea prin târg şi, mai ales, nevasta. Omul nostru, bărbat în floarea vârstei, a moştenit de la fostul şef al instituţiei o secretară bună la treabă, pricepută şi rapidă în rezolvarea sarcinilor, n-ai ce să-i bagi de vină, dar aflată în pragul pensionării. Iar, după ce a fost uns şef, acesta a cunoscut o tinerică plină de nuri, care tocmai se afla în căutarea unui serviciu în care să frece mai mult menta şi, dacă n-are încotro, să mai frece şi altceva. Dom’ director şi-a prins mintenaş urechea şi acum nu ştie cum să-i facă elegant, fără tam-tam, vânt secretarei moştenite, ca s-o instaleze în locul ei pe tinerica focoasă. Bărbatul, cică şi-a făcut planul că, acum, cu masivele disponibilizări de bugetari anunţate de guvernanţi, să scape şi el de vechea secretară. Suntem curioşi şi noi cum o rezolvă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura