Gura lumii
De ceva vreme, ne-a ajuns la ureche faptul că în municipiul cu mândru castel medieval, salariaţii în uniformă de poliţist, dar care nu sunt de fapt poliţişti în toată regula, ci un fel de semipoliţişti, sunt tare bulversaţi din cauza unui şef de-al lor, care conduce instituţia ca pe propria feudă. Când se duc oamenii în control şi au ghinionul să nimerească peste vreo cunoştinţă de-a şefului, fost militar de carieră, imediat sunt chemaţi la ordin şi făcuţi cu ou şi cu oţet. Pe de altă parte, nu o dată, sunt trimişi să-i ia la purecat pe unii dintre cei care probabil l-au călcat pe coadă pe şeful cu pricina sau pe acoliţii săi. Cei care ne-au povestit toate astea se jură că nu ştiu ce să mai facă pentru a scăpa de sub această teroare, dar nu prea au curaj să dea totul pe goarnă, pentru că riscă să păţească precum alţi colegi, care au zburat din funcţie, pentru că au avut curajul să se plângă de abuzurile şefului cu pricina.
Este adevărat, despre şoferi nu prea ai prilejul să auzi cuvinte de laudă, deşi nu toţi şoferii din lume ar fi de ocărât. Dar sunt unii dintre aceşti profesionişti ai volanului care chiar îi fac pe toţi cei din branşă de ruşine. Acest lucru se poate spune despre conducătorul unui autobuz care, în urmă cu câteva zile, transporta oamenii dinspre municipiul reşedinţă de judeţ spre municipiul minerilor zărăndeni. N-a pornit bine măgăoaia plină cu călători, că a şi început să vorbească la telefon. Pe lângă faptul că vorbea tare, de se auzea totul până în fundul autobuzului, tot la trei cuvinte, omul trăgea câte o înjurătură, mai ceva ca la uşa cortului. I-o băga şi i-o scotea celui cu care vorbea prin toate orificiile corpului, şi când credeai că a terminat, iar o lua de la capăt. Hai să zicem că limbajul inadecvat nu ar fi o foarte mare problemă, pentru că, după cum ştim, pentru a fi şofer de autobuz în România nu este necesar să respecţi codul bunelor maniere, sau să ai bun simţ. Însă, regulile de circulaţie spun clar că, în timpul şofatului, folosirea telefonului mobil este interzisă.
