Gura lumii

Gura lumii

Supărare mare pe capul unui lider de partid mai nou înfiinţat pe plaiuri mioritice. Omul, obişnuit cu banii, funcţiile şi, mai ales, puterea, tocmai şi-a dat seama că este dorit nu pentru capacităţile lui organizatorice, ori de manipulare a opiniei publice, ci pentru banii lui. Spun apropiaţii săi că afaceristul reconvertit în politician tare s-a mâhnit şi aproape s-a îmbolnăvit de inimă rea, când la urechile lui au ajuns zvonurile că proaspeţii colegi îi vânează doar averea considerabilă, strânsă în anii în care afacerile cu statul mergeau ca unse. Acum, ar cam vrea să se retragă, dar nu prea ştie cum, şi caută o soluţie prin care tot el să iasă cu fruntea sus şi să cadă direct în picioare, ca şi altă dată, când era „trandafiriu”. Că doar n-o să-şi pună omul averea la picioarele micuţului partid şi să nu obţină nimic în schimb. Nu-i stă în caracter!

Un şefuleţ peste lămpaşele din sudul judeţului nostru s-a săturat să tot fie vioara a doua şi s-a apucat la cel mai serios mod să dea din coate, să ajungă şi el în vârf. Omul simte că a căpătat suficientă experienţă şi, mai ales, informaţii, pentru a ajunge vârf de lance şi s-a apucat să-şi sape propriul şef, căruia ar cam vrea să-i ia locul. Şi-a tras repede de partea lui un om cheie dintr-o importantă instituţie ce are ca obiect de activitate securitatea în muncă, aşa că are acum toate pârghiile necesare punerii în practică a planului lui. Şefuleţul nostru, care are conştiinţa puţin pătată cu sânge nevinovat, scoate din context diverse informaţii de la locul lui de muncă şi le plasează, pe firul scurt, direct la instituţia amintită, dar, aşa încât să reiasă că şeful ăl mare ar fi vinovatul. Şi uite aşa, îşi atinge scopul, fără să fie nevoit să demonstreze cât e el de priceput, ci găurind barca adversarului său direct.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura