Gura lumii

Gura lumii

Absolvirea unei facultăţi cu profil vocaţional (muzică, sport, arte plastice) pare a fi floare la ureche pentru cei talentaţi sau care fac performanţă în respectivele domenii, însă, întotdeauna există şi obstacole. Cel mai adesea, „piedicile” sunt de natură teoretică. Există însă şi situaţii mai rare, în care performerii au probleme în a se prezenta la un nivel minim chiar la probele practice înrudite oarecum mai de departe cu domeniul lor de activitate. Este şi cazul unui fotbalist valoros, ce a activat la o echipă din sudul judeţului, retrogradată anul trecut într-un eşalon inferior, despre care gurile rele susţin că are probleme cu promovarea examenelor la… gimnastică. Sportivul care activează acum într-o echipă de la malul Dunării şi e student la facultatea de sport a unei celebre universităţi din Ardeal a trecut probele de sărituri, cal cu mânere, paralele, bară fixă şi teoretice de la gimnastică, însă s-a împotmolit la cele de la sol, întrucât profesorul consideră că nu e suficient de… expresiv. Poate că are şi fotbalistul nostru o vină şi că nu este cu adevărat expresiv sau nu are suficientă mobilitate şi atunci va trebui să lucreze la eliminarea deficienţelor sau la… partea sensibilă a profesorului. Însă, dincolo de cazul concret, se nasc cel puţin două întrebări de principiu. O gimnastă campioană mondială, să spunem, ar trebui picată la nataţie, pentru că nu ştie să înoate, sau la volei, pentru că nu poate servi mingea peste fileu? Ori ar trebui ca şi profesorii să înţeleagă că performerii dintr-un anumit domeniu nu pot fi la fel de buni şi în altele, fie ele şi înrudite?

Efectul binefăcător al muzicii asupra a tot ce este viu a fost deja demonstrat ştiinţific şi este ca atare de necontestat. Un anumit gen de muzică poate produce încărcarea cu energie a celor care o ascultă, creează stări de bună-dispoziţie sau confort şi încredere psihică sau are efecte benefice în tratarea diverselor boli ori chiar în dezvoltarea mai rapidă şi armonioasă a… plantelor şi animalelor. Aceste adevăruri ştiinţifice fie nu sunt cunoscute, fie sunt prost înţelese şi interpretate de oficialii unui club din oraşul cu cetate, întrucât gurile rele susţin că muzica este total aiurea folosită la clubul  respectiv. Cică, în timpul executării exerciţiilor de încălzire ce au precedat un meci al acestei echipe, încheiat la egalitate cu o formaţie nou-promovată, la staţia de amplificare a arenei sportive urlau… doinele de jale. Această alegere muzicală dovedeşte, fie indiferenţă faţă de efectele pozitive ale muzicii, fie necunoaşterea propriilor jucători, care evident, sunt „sensibili” la alt gen de muzică, fie inexistenţa cunoştinţelor despre capacitatea motivaţională sau relaxantă în plan psihic a muzicii. Pot fi însă toate aceste explicaţii adevărate în acelaşi timp, întrucât la clubul cu pricina, activitatea se derulează mai mult după… ureche, decât pe note.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura