Gura lumii

Gura lumii

La fel cum astrele, zodia sau cifrele zilei de naştere (sau din contul bancar) ne influenţează viaţa şi destinul, se spune că şi numele poate avea un cuvânt greu de spus în acest sens. Această teorie se demonstrează din plin, spun gurile rele, la Unitatea Teritorială Comercială (UTC) a unei firme devene, care dă marfă la tot cartieru’ (de fapt, la toată lumea pentru că deţine un monopol), unde şefă este o persoană cu numele de familie împrumutat de la cei care nu aud. Cică, respectiva unitate comercială a rămas prin modul de lucru în epoca a căror iniţiale (UTC) le poartă cu mândrie comunistă. Unitatea care are ca principală atribuţie întocmirea sau reînnoirea de contracte pentru clienţii noi sau vechi, are întâi de toate, un program de funcţionare prin care îşi bate joc de oameni. Astfel, biroul respectiv este deschis doar până la amiază, iar cei care nu pot veni în acest interval, pentru că lucrează, sunt obligaţi să apeleze la prieteni sau să-şi ia o zi de concediu. Pentru tineri, trebuie precizat că în epoca de aur şi la Miliţie, la serviciul buletine, era o zi pe săptămână în care se lucra după-masă… În plus, la noul UTC, procedura este deosebit de încâlcită şi completarea şi semnarea contractului durează între 40 şi 45 de minute, astfel că e mereu coadă şi se poate întâmpla să nu rezolvi chiar de la prima încercare. Şi nu există posibilitatea de a face măcar programări. Iar pentru ca tacâmul să fie complet, şefa îşi face din nume, renume şi nu vrea să audă nemulţumirile oamenilor, supăraţi că pierd timp preţios la cozi şi că riscă amenzi pentru un banal contract. Angajatele au spus că ele au avut mai multe idei pentru îmbunătăţirea sistemului de lucru, de la schimbarea programului la modificarea procedurii, însă măreaţa şefă le-a pus cu botul pe labe. Totul e posibil, pentru că firma respectivă deţine monopol şi are clienţii la picioare, iar şefa are un spate bine susţinut politic.

Dacă lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba, un consilier portocaliu dintr-un oraş din sudul judeţului şi-a schimbat maşina veche cu una nouă, dar nu şi numărul de înmatriculare cu iniţialele partidului din care face parte. Respectând îndemnurile cârmaciului de la centru de a cumpăra produse româneşti, omul şi-a dat vechiul Logan pe o mai şmecheră Dacia Duster. Gurile rele spun că noul posesor de Duster nu a devenit brusc un fan al ieşirilor montane şi că nu avea nevoie obligatoriu de o maşină de teren, ci că va folosi noua achiziţie pe post de aspirator de femei. Păstrarea numărului de înmatriculare e pusă de cârcotaşi pe seama fricii de mai marii partidului, dar şi pe posibilul profit în relaţia cu „oamenii legii” de la rutieră, adus de respectivele iniţiale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura