Gura lumii

Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că un post de director al unei unităţi medicale din judeţ va fi scos în curând la concurs. Problema nu e gravă, însă se pare că actualul şef al unităţii, care a sărit din barca săgetaţilor, pentru a-şi păstra postul de conducere, mai are un contracandidat serios pentru funcţia respectivă. Gurile rele au aflat că un personaj din partidul cu un trandafir a anunţat deja că va candida pentru postul de director al spitalului de care vorbim, după ce a fost dat la o parte dintr-un alt scaun călduţ, se-nţelege, tot de director. Acum, problema care se pune este care dintre cei doi va ocupa în continuare postul de şef din acel loc. Actualul director, spun zvonerii, a dovedit că este un bun manager, dar a scăpat din vedere un lucru extrem de important. El nu s-a înscris în partidul portocaliu, reuşind să rămână pe funcţie de când a plecat de lângă săgetaţi. Contracandidatul său are un avans în faţa lui, acela că este în partidul care trebuie şi care face legea în acest moment. Vom vedea de data aceasta cine va avea câştig de cauză.

Zvonerii susţin că un tinerel care şi-a tras un Merţan, de la o direcţie care are în administrare taberele din judeţ, a pierdut lupta cu colegii, care nu-l vor şi pace în fruntea instituţiei cu pricina. Cică omul nostru s-a agitat în ultima perioadă, ca niciodată, mergând în stânga şi-n dreapta, cerând sprijin de la cei care au puterea să-l susţină pe scaunul respectiv. Numai că, se pare, borcanul cu miere, din care s-a înfruptat tinerelul de care am adus vorba, s-a cam golit. Cârcotaşii spun că totul i se trage personajului în cauză de la o lucrare realizată din banii direcţiei pe care o conduce şi efectuată de o firmă privată, în spatele căreia s-ar afla chiar el. Lucrare de pe urma căreia, vorbesc gurile rele, omul nostru şi-a umplut bine de tot teşchereaua. Numai că, despre acest lucru au aflat şi barosanii de la Bucureşti, cărora nu le-a picat deloc bine că tânărul nostru s-a înfruptat mai tare decât trebuia din ciolan, aruncând o pată asupra partidului, care şi aşa, este în cădere liberă în sondaje. Aşa că au hotărât ca la conducerea direcţiei să o instaleze pe contracandidata lui.

One thought on “Gura lumii

  • Cristi Grigoras, vedea-te-as luat de un faras!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura