Gura lumii

16 septembrie 2010 | 3 Comentarii

Vorbeşte lumea că directorul unei instituţii, care se ocupă cu programele pentru tineret, deţine o firmă cu nume de munte, cu care face bani frumoşi. Dar, face afaceri cu bani publici, că la altceva nu se pricepe omul nostru. Gurile rele spun că tinerelul de care vorbim, care şi-a tras o maşină de teren la scurt timp după ce a fost cocoţat pe scaunul de conducere, a încheiat un contract cu un liceu la care învaţă marile noastre gimnaste, din oraşul cu cetate, pentru montarea a două centrale. Banii i-au fost viraţi domnului director în contul firmei, numai că în loc de două centrale, la liceu a fost montată una singură. Probabil, cealaltă s-a pierdut pe drum. Cârcotaşii susţin că directorul nostru a obţinut din această afacere o sumă substanţială care, îşi dau cu presupusul gurile rele, îl ajută la plata leasingului pentru maşina sa. Sau pentru prietenele sale, pe care le schimbă foarte des.

Se pare că un şef de instituţie de stat, care colectează banii, are probleme în ceea ce priveşte activitatea uneia dintre firmele pe care le coordonează. Vorbesc cârcotaşii că directorul de care vorbim a întâmpinat ceva necazuri printr-un judeţ din Moldova, unde angajaţii firmei sale private au efectuat lucrări, neavând nişte autorizaţii necesare pentru desfăşurarea activităţii. Acum, omul nostru consideră că dacă e şeful unei instituţii de finanţe, atunci are voie să nu respecte legea, sau ce să credem, dacă tocmai cel care ar trebui să cunoască litera legii cel mai bine, se face că nu ştie despre ce e vorba? Zvonerii spun că directorul nostru s-a arătat tare iritat când a fost informat că oamenii săi nu sunt în regulă, dar nici nu a putut face mare scandal, deoarece se ştia cu musca pe căciulă. Cert este că prietenii săi au aflat ce s-a întâmplat şi acum stau la cotitură, să-l prindă pe domnul director cu alte matrapazlâcuri, doar, doar, vor putea să-l schimbe de pe scaunul de director. Nu de alta, dar sunt mulţi doritori care vor să ocupe funcţia respectivă, mai ales că cine ocupă postul are mare influenţă în lumea afaceriştilor.

Publicat in: Gura lumii


Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Sorin spune:

    Grigoras sobolan de gaura puturoasa. Panglicar si curvar de mana a treia. O pata neagra pe obrazul alb imaculat al PDL-ului.

  2. sidi spune:

    Mancal-ar viermii de increzut, cu tot cu masina lui…si-a mai tras si numere …WPD…jeg mic.

  3. Vlad Cumetrescu spune:

    GRIGORAS, baiat inalt de la oras.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
O haită de lupi terorizează două sate

De două săptămâni, locuitorii satelor Pogăneşti şi Micăneşti, din comuna Zam, nu mai au linişte. Aproape în fiecare dimineaţă, oamenii...

„Părinţii riscă amenzi, dacă nu îşi lasă copiii la şcoală”

Cu toate că, prima săptămână din acest an şcolar este aproape la final, în jur de 50 de elevi nu...

Criminal lăsat liber, din greşeala magistraţilor

Costel Petresc (foto), bărbatul din Uricani, care la sfârşitul anului trecut şi-a ucis soţia, turnând peste ea benzină şi dându-i...

Închide