Gura lumii

Gura lumii 31.07.2014

gura lumiiVorbesc gurile rele că un director de la o firmă străină dintr-un mare municipiu hunedorean se distrează în timpul liber copios cu tot felul de tinerele, poate şi ca să-i mai treacă astfel dorul de ţara lui. Cârcotaşii susţin că omul nostru dă nişte petreceri, prin imobilele deţinute de firmă în zonele de agrement, departe de ochii lumii, unde totdeauna are câte o tinerică frumuşică dispusă să-i ţină companie. Şi la petrecere, dar şi după, în dormitor. Până la urmă, ăsta n-ar fi mare lucru, nu-i singurul bărbat în poziţia lui, cu portofelul doldora de verzişori, care procedează aşa. Singura problemă ar fi că omul este uneori şi înregistrat de femeiuştile pe care le ţine în preajma lui. Acum nu se ştie, acestea fac înregistrările compromiţătoare din proprie iniţiativă, ca să-l poată şantaja la nevoie, sau sunt puse de oarece servicii să facă acest lucru.

 

Se vorbeşte tot mai des prin târg că o funcţionară de la o primărie de municipiu se descurcă de minune, când vine vorba de repartiţia locuinţelor pentru familiile nevoiaşe şi nu numai. Gurile rele au aflat şi acum şuşotesc că duduia de care vorbim, semnează aceste repartiţii conform legii şi după toate regulamentele stabilite de legislativul local. Dar ea, având vechime mare şi experienţă aşişderea în domeniu, ştie cum să facă jocurile ca o anumită persoană să ajungă mai repede în posesia unei locuinţe sociale, fără să poată fi acuzată de cineva. Noi nu băgăm mâna-n foc, dar se spune că o face atunci când persoana pe care o favorizează este o pilă a şefilor ei, sau când omul mişcă serios, dar discret, din urechi.

One thought on “Gura lumii 31.07.2014

  • Repetitia = Virtutea papagalilor. Verificati de cate ori ati dat stirea a 2 a acest an. Daca nu stiti scrie , desenati

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura