Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea că un personaj care a deţinut cu mai mult timp în urmă şefia judeţului se gândeşte serios să candideze pentru postul de deputat, rămas liber în colegiul din zona Haţegului. Gurile rele spun că, deşi lumea se aşteaptă ca omul de care vorbim să se înscrie la lupta parlamentară pe listele partidului cu trei trandafiri, din care face parte, se pare că lucrurile nu stau tocmai aşa. Zvonerii susţin că fostului şef i s-a propus să candideze pentru funcţia respectivă, din partea unei uniuni recent înfiinţate, unde se află mulţi dintre colegii săi dezertaţi din partidul cu trei roze. Problema este ce vor face cei din formaţiunea rozelor, când vor afla că acela pe care-l vor desemna să lupte pentru câştigarea postului de parlamentar va trebui să se războiască cu fostul şef al judeţului, aflat de data asta pe post de contracandidat. Gurile rele vorbesc că omul nostru vrea în felul acesta să se răzbune pe colegii săi de partid, care, de când a fost debarcat de la şefia organizaţiei, nu l-au mai prea băgat în seamă, deşi el este încă în putere şi ştie ce să facă la partid.

Se zvoneşte prin târg despre şeful pe linie profesională al celor care se ocupă cu comercializarea medicamentelor în judeţ că are un obicei periculos, care ar putea să-l bage într-o zi în mare belea. Vorbesc zvonerii că personajul cu pricina este un bun amic al lui Bachus, aşa că zilnic se parfumează cu licori bahice. Asta n-ar fi mare lucru, poate omul să bea cât vrea, cât poate duce şi cât îl ţine buzunarul. Problema-i însă alta, spun observatorii de serviciu. Cică individul despre care facem vorbire nu ţine cont că este băut, se urcă la volan şi umblă cu maşina fără probleme. Şi asta nu se întâmplă o dată sau de două ori, în situaţii speciale, ci frecvent. Gurile rele susţin că, probabil, omul are ceva cunoştinţe printre purtătorii de chipiuri, altfel nu se explică cum de nu a fost prins niciodată băut la volan, deşi circulă des cu damful în nas. Dar, cum spuneam la început, Doamne fereşte de ceasul rău şi pisica neagră, că atunci nu-l mai scapă nimeni de belea.

4 comentarii la „Gura lumii

  • DE CE NU-I ZICETI PE NUME- RUDEANU MIHAI ?
    SI PANA LA URMA , DUPA TOT CE AM VAZUT IN ULTIMII ANI PRIN POLITICA HUNEDOREANA , SI DACA TIN BINE MINTE LA ULTIMELE ALEGERI (UNINOMINALE) RUDEANU A MAI CANDIDAT TOT IN ACEL COLEGIU CU REZULTATE CHIAR BUNE , CRED CA AR AVEA SANSE MARI DE IZBANDA .
    ORICUM UITE,SI MARGINEAN DE LA PC , RECUNOASTE CA PARTIDELE HUNEDORENE NU AU OMUL POTRIVIT UITAND SA CAUTE MAI BINE PRIN PROPRIA OGRADA .SAU POATE CA SI DOMNIA SA SI CEILALTI LIDERI HUNEDORENI NU MAI VAD DIN CAUZA „PAIULUI „DIN OCHI . SI , MAI STIU EU , RUDEANU CHIAR ESTE „FIU” AL LOCURILOR-TARA PADURENILOR ASA CA SUCCES !

  • Are mari sanse pe tara Hategului…acolo si-a inceput doar activitatea si il stie multa lume…curios e…de partea carei baricade va candida?

  • Sunt indignat , toata lumea promoveaza doar fosile , cred ca mai bun este si verdele „necopt ” pe care il sustine Margica intr-un alt articol al cotidianului .Pacat ca nu a trecut legea lustratiei , atunci sa fi vazut lamentari , dae cum sa-si taie singuri ceanga de sub gioale . :-))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura