Teoria că foştii mari sportivi nu devin neapărat şi mari antrenori e susţinută de numeroase exemple. În fotbal, „regii” Maradona sau Hagi nu sunt în nici un caz la fel de pricepuţi tehnicieni ca Jose Mourinho, care nici măcar n-a existat ca jucător. În gimnastică, unica şi irepetabila sportivă Nadia Comăneci nu va ajunge niciodată, probabil, ca şi tehnician, la performanţele de antrenori ale galonaţilor Octavian Belu şi Mariana Bitang.
Nu v-am prezenta acum dificultăţile trecerii de la activitatea sportivă la cea de antrenor, dacă cârcotaşii nu ne-ar fi semnalat manevrele de doi bani, la care se „coboară” un fost mare fotbalist, care se chinuie să fie şi antrenor la un club din sudul judeţului. Cică, după ce echipa sa a jucat slab şi a încasat o bătaie umilitoare în prima etapă, tehnicianul s-a dus, după meci, în cabina arbitrilor şi a făcut scandal, acuzându-i pe fluieraşi că şi-au bătut joc de echipa lui. Astfel de ieşiri temperamentale ar fi oarecum de înţeles, mai ales că arbitrii fac uneori gafe imense, însă, cârcotaşii spun că antrenorul nu era nervos pe arbitri, ci avea de fapt nevoie de o „fumigenă” şi o scuză în faţa sponsorului echipei, de care se cam teme. Problema e că astfel de vrăjeli nu merg de multe ori la apă, mai ales că la meciurile de acasă, finanţatorul poate veni la stadion şi, de obicei, are propria lui părere.

Valoarea profesională a unei persoane e de multe ori invers proporţională cu calitatea sa umană şi cu caracterul său. Gurile rele vorbesc că un jucător de futsal de prim rang poate cel mai valoros din România, care a activat mulţi ani la o echipă din oraşul cu cetate, este pe cât de talentat ca sportiv, pe atât de lipsit de caracter şi bunsimţ. Cică la ultima finală a campionatului naţional, în care era implicat ca şi component al uneia dintre combatante, jucătorul cu pricina a făcut blat cu adversara echipei sale, care era mai potentă financiar. Cârcotaşii spun că fotbalistul a speculat faptul că oficialii echipei adverse se temeau de uriaşul său talent şi a obţinut în schimbul trădării sale, un transfer pentru el şi fratele său, la echipa care a devenit astfel, prin fraudă campioană naţională. Asemenea informaţii nu pătează doar imaginea jucătorilor, ci demonstrează că sportul în vremurile noastre devine tot mai mult o afacere urât mirositoare, decât o competiţie guvernată de fair-play şi respect pentru anumite valori universale.