Gura lumii, 30.06.2015
Vorbesc gurile rele că un patron de pe la noi, care pe vremuri a purtat şi caschetă, şi care a dovedit că ştie să se descurce în toate ipostazele în care a fost pus, de o vreme încoace, deşi afacerile cică-i merg bine, îşi cam bate joc de angajaţii săi. Se plâng oamenii prin târg că becherul nu-i plăteşte la timp, că se poartă cu ei mai rău de cum se purtau colonialiştii cu negrii pe plantaţie. Dacă merg oamenii să-şi ceară drepturile, mai că nu-i dă afară din birou cu şuturi în fund. Cei care-l cunosc mai bine pe ipochimen, spun însă cu nu doar acum se poartă omul aşa, deoarece i s-a dus de multă vreme vestea prin lume, de mare scârţar. Cică-i spuneau prietenii, mai în glumă, mai în serios, Hagi Tudose 2. Aşa că bieţii săi angajaţi n-au nici o şansă să o ducă mai bine în viitor, decât dacă pleacă de la firma acestuia.
Spun cârcotaşii că o doamnă care lucrează la o primărie de municipiu din judeţ a ajuns bine mersi, după ce toate proiectele sale trec doar atunci când pe documente există şi semnătura soţului. Zvonerii şuşotesc că duduia de care vorbim s-a cocoţat în funcţia de la stat şi de acolo dirijează cum vrea ea, toate proiectele de investiţii. Dacă nu apare şi semnătura bărbatului ei, doamna cu pricina refuză să dea OK-ul, motivând că lipsesc anumite acte sau că investiţia nu este oportună. În aceste condiţii, cine vrea să-i treacă proiectele, trebuie să plătească pentru o simplă semnătură, dar care până la urmă este cea mai importantă. Numai că lucrurile nu sunt normale aşa, iar duduia ar trebui să nu mai facă trafic de influenţă, pentru că stă acolo pe banii contribuabililor, nu e la firma ei privată. Patronii din municipiul respectiv sunt însă indignaţi cum primarul acceptă, dacă ştie ce face subordonata sa, o asemenea practică.
