Gura lumii

Gura lumii

În capitala lămpaşelor s-a inventat metoda prin care ajungi dintr-un muncitor în tenişi, un mare şef cu maşină japoneză. Totul în decurs de numai un an de zile şi prin vămuirea intensivă a celor care au nevoie de un loc într-un spaţiu de comerţ al statului. Bunăstarea de care dă dovadă şeful amintit bate la ochi, spun gurile rele, deoarece la numirea sa în funcţie abia avea după ce să bea apă. Ba mai mult, se plângea în toate părţile că are credite, o duce greu şi nu e mulţumit de postul primit pe linie de partid, pentru că salariul este minuscul. La scurt timp, a avut parte de o schimbare de optică, iar acum dacă-l întrebi, omul îţi răspunde senin că ar fi în stare să facă moarte de om dacă i s-ar lua postul. Cel puţin curioasă determinarea omului dacă ne gândim că salariul pe care-l primeşte este şi mai mic faţă de perioada când a fost numit la şefia centrului comercial. Cârcotaşii spun însă că nu salariul îl ţine pe post, ci atenţiile pe care le primeşte pentru a favoriza pe unul sau altul. Din atenţiile respective omul şi-a tras o maşină japoneză mică dar nouă, şi-a achitat creditele şi acum se poate lăuda că o duce mai bine ca niciodată.

Nu cu mult timp în urmă, o informaţie venită de la cârcotaşi spunea că un militar dintr-un oraş grevist ar fi avut ceva legături nu tocmai normale cu o reţea care devalizează o unitate de producţie a statului. Chiar dacă nimeni nu bagă mâna în foc că pontul informatorilor este 100 la sută corect în ceea ce priveşte implicarea băiatului cu trese pe umeri, o vorbă românească zice că fum fără foc nu iese. Aşa se face că zvonurile informatorilor ajunse pe piaţă au dat curaj şi altor cârcotaşi bine informaţi, care vin cu un nou pont ce-l are în prim plan pe omul nostru. Băiatul ar fi implicat într-o afacere cu nişte locuinţe ale statului. Spun gurile rele că militarul a ochit un imobil din avutul statului, pe care ar fi vrut să-l cumpere, dar nu a prea putut pentru că era destinat unei pile a celor care se ocupau cu repartiţiile. De supărare, omul nostru a început o monitorizare strică a comisiei, cu intenţia de a da în vileag mafia imobiliarelor care este formată din aleşi ai urbei. Acţiunea sa este de lăudat mai ales că meseria îl obligă să demaşte răufăcătorii, însă ea este lovită de nulitate în faţa oricărui magistrat din cauza conflictului de interese, care ar realiza imediat că omul s-a folosit de poziţia sa din structura militară pentru a se răzbuna, deoarece nu şi-a atins un scop personal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura