Gura lumii

Gura lumii 28.07.2016

gura-lumii Se zvoneşte prin nordul judeţului că în spatele unui ales dintr-o comună importantă din judeţ stă o femeie puternică, iar el, cocoşul, cântă după partiturile scrise de găină. Şi nu este vorba despre consoarta oficială, ci despre o slăbiciune a primarului, ţinută departe de ochii lumii şi nu prea. Asta pentru că femeia s-a bucurat tot timpul de un post călduţ prin administraţie, acum fiind cea care se ocupă cu informarea turiştilor, la un punct înfiinţat în localitate pe bani europeni. Este doar o răsplată mică pe care femeia a primit-o din partea alesului comunei, cu care se iubeşte de foarte mulţi ani. Pentru a-i aduce şi mai multe satisfacţii, cică alesul ar împărţi banii din vistieria comunei după cum îi spune amanta, iar dacă ea îi ordonă să taie dintr-o parte şi să dea în alta, o ascultă fără să crâcnească. Iar, pe lista celor cărora li s-a tăiat din fonduri se numără rivalele ei în materie profesională. Doar că, banii oricum vor trebui daţi, pentru că li se cuvin conform legii.

O înregistrare ucigătoare este pregătită să apară pe piaţă despre ilegalităţile făcute de un afacerist important din municipiul cu castel. Nu va fi prima dată când se va afla că omul nostru a acţionat în afara legii, doar că acum vor fi date detalii pe care nimeni nu le bănuia. Asta pentru că, printre partenerii de afaceri ai hunedoreanului s-au numărat şi unii din alte judeţe, mai bronzaţi de fel, care vorbesc fără ocolişuri despre cum se întocmesc facturile false, iar evaziunea este ceva ce se practica la scară largă. Aşa că, în încercarea sa de a ieşi basma curată din mai multe încurcături în care a fost băgat, arătând cu degetul la alţii, omul nostru s-ar putea să fie băgat din nou în oala cu probleme tocmai de cei de la care se aştepta mai puţin.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura