Gura lumii

Gura lumii, 27.03.2018

Vorbesc cârcotaşii prin târg că un săgetat se pregăteşte să preia un serviciu foarte important, dar pe care s-ar putea să nu-l poată conduce. Zvonerii povestesc prin târg că omul nostru a dat tare din coate să prindă postul, deşi nu s-a făcut remarcat cu ceva, poate doar că dă din gură prea mult chiar şi pentru un politician. Gurile rele susţin că respectivul va fi uns pe un post de şef, însă nu se ştie dacă va face faţă provocării. Cârcotaşii se distrează de numirea cu pricina, glumind că săgetatul nu prea este în stare să treacă nici strada singur, darămite să aibă zeci de angajaţi în subordine. Prietenii ştiu de ce.

Vorbesc gurile rele prin târg că o directoare de pe la noi, cu un salariu baban, conduce instituţia de parcă ar fi moştenire de familie. Cică duduia noastră stabileşte regulile cum vrea ea şi cum o duce capul mai ales. Pentru că nu are habar să conducă instituţia, are varză făcut bugetul, deşi şefii ei i-au atras atenţia în repetate rânduri să aibă grijă cum îşi drămuieşte banii. Numai că duduia nu s-a sinchisit să îi asculte, iar acum dă din colţ în colţ să facă rost de bani pentru a putea plăti salariile. Halal, management, susţin zvonerii care s-au săturat de atâtea fiţe pe directoarea cu pricina şi vor să o vadă plecată de pe postul respectiv. Nu de alta, dar dacă mai stă mult acolo, va trebui făcută chetă pentru funcţionarea instituţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura