Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea că la o petrecere mare, care s-a desfăşurat recent într-o zonă frumoasă, cu un lac şi multe vile prin împrejurimi, unii dintre oaspeţi nu s-au declarat mulţumiţi de mâncarea servită la ospăţ. Cârcotaşii nici nu au cum să nu vorbească, deoarece la această sărbătoare au fost invitate multe vip-uri locale, dar şi de prin capitală mai ales, că, deh, nu se putea să nu fie şi ele prezente la petrecerea cu fiţe. Numai că, susţin gurile rele, se pare că nu toată lumea a fost foarte mulţumită de bucatele servite nuntaşilor, mai ales că darul a fost unul consistent din partea tuturor, se-nţelege. Cică, lumea a aflat că toate au fost bune şi frumoase, mai puţin mâncarea, care a lăsat de dorit, dacă avem în vedere că mirii sunt persoane care se respectă. Însă, cârcotaşii susţin că, a doua oară când mirele va mai face acest pas, poate va fi mai bine, el construindu-şi faima de Don Juan. Acum, dacă oaspeţii au petrecut până dimineaţă şi au dansat mult, nu mai contează că nu au avut ce să bage şi-n gură. Sau poate, da.

Spun cârcotaşii că un patron cu echipă de sport are toate şansele să ajungă pe prima pagină a ziarelor din Capitală, nu cele locale. Asta, deoarece, după ce tocmai a fost părăsit de o domnişoară înaltă, frumoasă şi deşteaptă, se pare că tânărul nostru patron a pus ochii pe o frumuseţe din Bucureşti, că astea locale nu prea mai sunt de nasul lui. Gurile rele vorbesc că omul nostru vrea cu tot dinadinsul să-şi ia revanşa, după ce a fost părăsit de puştoaică şi lăsat cu ochii-n soare, mai ales că fata a povestit şi la un post de televiziune, ce mare şmecher este fostul ei iubit. Nu ştim cât din ceea ce povestesc cârcotaşii este şi adevărat, cert este că patronul are tot ce-i trebuie, pentru a ţine pe lângă el nu una, ci mai multe fete frumoase. Problema este, susţin gurile rele, că domnişoarele nu se adună pe lângă omul nostru, decât doar pentru banii lui, ceea ce nu ar fi mare mirare, având în vedere actuala criză economică. Oricum, respectivul este băiat mare şi ştie să-şi gestioneze poveştile de dragoste, aşa cum ştie să facă şi cu afacerile sale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura