Gura lumii

Gura lumii, 24.10.2014

gura lumiiTot mai multe cluburi afiliate la o asociaţie sportivă foarte populară din judeţ sunt nemulţumite de modul cum acţionează conducerea respectivei structuri. Pe lângă impunerea unor taxe mari la legitimări şi înscrierea în competiţii şi tolerarea problemelor de arbitraj, şefii asociaţiei sunt suspectaţi acum că ar fi manevrat cu rea-voinţă alocarea unor premii care se acordă anual. Cică respectivele premii – care sunt oricum foarte modeste şi fără consistenţă – nu au ajuns cum ar fi fost normal la primele trei clasate în competiţie, ci au poposit, pe căi ocolite, la nişte grupări cu relaţii sus puse. Conform zvonurilor, respectivele materiale sportive ar fi la o echipă la care activează o rudă a şefului asociaţiei şi la o formaţie care este sprijinită de unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei.

Un club cu pretenţii de la noi din judeţ s-a zgârcit (sau a întârziat) cu angajarea unui antrenor profesionist şi a călcat în picioare regulamentele existente, astfel că riscă să fie sancţionat. Conform prevederilor regulamentului, orice echipă sportivă trebuie să fie condusă de pe banca tehnică de un antrenor calificat, înregistrat cu acte în regulă la federaţia care organizează competiţiile. Mai mult, clubul care renunţă la un antrenor are o perioadă de graţie de 30 de zile pentru a angaja un alt tehnician, iar dacă nu se conformează, riscă să piardă jocul (jocurile) la care se prezintă fără tehnician şi să fie penalizat. Se pare că arbitrii şi observatorul prezenţi la ultimul joc, de acasă, al echipei în cauză, au constatat că echipa nu are un antrenor cu contract înregistrat la federaţie şi au notat abaterea în raporturile oficiale. Indiferent de deciziile şi eventualele pedepse ale comisiilor abilitate, e greu de crezut că echipa îşi va rezolva rapid problema aducerii unui antrenor, întrucât clubul e rău văzut din acest punct de vedere, deoarece numai în ediţia trecută de campionat a schimbat cinci tehnicieni, unul mai galonat decât celălalt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura