Gura lumii

Gura lumii, 23.03.2018

Spun gurile rele că în fiecare instituţie de stat este câte un Acar Păun. Vinovaţii de serviciu sunt scoşi la înaintare de şefii fără scrupule. Se întâmplă frecvent sub ochii noştri astfel de situaţii şi nimeni nu încearcă să le îndrepte. Reţeta este una clasică şi fără greş. De fiecare dată când se iveşte o problemă, unul dintre funcţionarii care nu au spatele acoperit este scos în faţă. Un astfel de caz s-a întâmplat recent, iar şefilor le-a convenit să arate cu degetul spre un subordonat, învinuindu-l inclusiv pentru faptul că afară ninge în martie. Tămbălăul s-a calmat iar ei au scăpat basma curată, deşi erau cei care băgaseră adânc labele în borcanul cu miere.

Cine a spus că tinerii de azi nu ştiu să comunice între ei, dreptate multă a avut. Un grup de şcolari de la un liceu fruntaş din urbea cu cetate au demonstrat cu vârf şi îndesat această teorie. Strânşi la o masă într-un birt din buza oraşului s-au pus pe palavre. Ca un roi de viespi păreau liceenii noştri. Vorbeau toţi odată şi nu se ascultau între ei. Un vacarm adevărat era în barul cu pricina. Ce-i drept, încăperea era mai ferită de ochii lumii, iar ceasul arăta ora 11.00. Nu se ştie dacă aveau o fereastră sau şi-au făcut-o singuri. Cert este că zgomotul de la vorbăriile lor ţipate se auzea în tot localul. Ceea ce ne face să ne întrebăm dacă şi la şcoală comunică la fel de „eficient” şcolerii noştri?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura