Gura lumii

Gura lumii, 23.01.2015

Angajaţii care sar să-şi apere şefii fără să fie obligaţi la acest rol de fişa postului sunt nefireşti, mai ales că manifestările lor sunt de cele mai multe ori unele de faţadă, întrucât în realitate poate i-ar trage un şut şefului. În acest păcat specific multora din mioritica noastră ţărişoară se încăpăţânează să pice frecvent un personaj care este un etern „secund” al instituţiei în care activează. Recent, acesta s-a apucat să îşi arate ataşamentul faţă de şef, prin a-l apăra în faţa reprezentanţilor unor firme care îl trataseră bărbăteşte şi fără umilinţă pe „întâiul conducător” al instituţiei de care vorbim. Demersurile „apărătorului” au avut efect de bumerang şi au dăunat „imaginii” şefului şi, se pare că acesta ar fi cerut să nu-i mai fie luată apărarea, că se descurcă.

Sancţionat, de-a lungul timpului, cu pierderea unor meciuri din cauza neasigurării tuturor condiţiilor prevăzute de regulament, preşedintele unei grupări sportive din judeţ suflă şi-n iaurt acum, pentru a se asigura că va evita astfel de probleme. Ca dovadă, la unul dintre ultimele jocuri ale echipei sale, pe teren propriu, în faţa unei formaţii de top, la care ţinea neapărat să fie totul în regulă, oficialul a exagerat şi a pus nişte oameni pe drumuri degeaba. Cică, văzând că reprezentanţii unui serviciu public pe care îi chemase oficial întârzie să apară, preşedintele a apelat şi la serviciile altora care aveau autorizaţie, să îndeplinească aceleaşi atribuţii. Aşa se face că înainte de startul meciului, la eveniment erau prezenţi reprezentanţii a două instituţii publice care asigură acelaşi serviciu. În cele din urmă, primii chemaţi care au întârziat, deşi trebuia doar să treacă drumul de la sediul lor la locul evenimentului, au rămas pe baricade, iar cei care veniseră „la acoperire” au plecat, după ce le-au fost prezentate scuzele de rigoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura