Gura lumii

Gura lumii 21.02.2017

S-a aflat de ce un personaj local are mare nevoie de un primar. Cică, vorbesc gurile rele pe la colţuri, omul nostru trebuie să fie angajat pe post de funcţionar public, ca apoi să aibă şanse să ocupe o funcţie mai înaltă, aşa cum crede el că i se cuvine. Şi, pentru asta face de toate. Ba îi cară geanta edilului, ba face plocoane la şeful lui de partid, că aşa îi stă bine unuia care vrea să ajungă pe cai mari şi nu prea are cu ce să se laude în ce priveşte activitatea prestată până acum. Zvonerii au aflat de ce se trezeşte respectivul dimineaţa devreme, ca să ajungă înaintea unui primar să îi spună vorbe alese şi să-i facă acestuia capul calendar. Asta, în loc să meagră la postul de la o societate de stat, unde este plătit, dar nu face nimic, nici măcar nu se prezintă la muncă. Că aşa-i la noi, unii îşi permit servicii din acestea, unde salariul vine, chiar dacă nu munceşti pentru el.

Povestesc cârcotaşii că unii arestaţi au început să vorbească după ce au ieşit de acolo, şi chiar se amuză acum, când ştiu că au scăpat de zumzetul greu al cătuşelor. Cică unii care au stat prin arestul preventiv povestesc acum pe la colţuri că s-a întâmplat să rămână fără cătuşe, după ce angajaţii care trebuiau să-i escorteze pe la percheziţii au chefuit bine de tot. Omul nostru spune că la o asemenea percheziţie, a fost servit cu un pahar cu vin şi chiar şi cu un burger, fiind ziua de naştere a unuia dintre mascaţi. Mai mult, respectivul a rămas fără cătuşe, după ce angajaţii grijulii i le-au scos de pe mâini, bucuroşi că-şi sărbătoresc colegul. Ca să nu o păţească mai rău, omul s-a dus frumos şi a bătut la poarta arestului, să fie primit înapoi. Când l-au văzut, cei de acolo s-au crucit, cum vine un arestat, singur, fără cătuşe, înapoi în celulă. Să mai zică cineva că angajaţii aceia nu au fost de treabă.

One thought on “Gura lumii 21.02.2017

  • In a doua parte e vorba de sifonul de Litera. La el s-au intimplat lucrurile alea. Are prieten pe unu Dragos de la mascati. Ala i-a dat o cagula.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura