Gura lumii

20 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Un antrenor cu rezultate frumoase în fotbalul hunedorean, în special în planul descoperirii de talente şi al formării de echipe, despre care toţi cei cu care a lucrat în Liga secundă sau eşalonul trei au avut numai cuvinte de laudă, şi-a găsit în sfârşit naşul în sfera criticii. Un fost jucător s-a plâns cârcotaşilor că antrenorul l-a sabotat pe vremea când ambii activau la o echipă feroviară din judeţ. Fotbalistul susţine că tehnicianul îl ţinea în mod nedrept pe tuşă şi titulariza numai jucători prieteni cu el, deşi aceştia erau mai puţin competitivi. Jucătorul are şi o explicaţie pentru purtarea tehnicianului şi spune că acesta îi purta pică, pentru că la un moment dat a refuzat să se transfere, pe un salariu mai mic, la o echipă la care activa antrenorul. Un alt antrenor, nu la fel de bine văzut şi de apreciat, s-a trezit că este criticat pe ascuns, deşi el considera că a făcut un bine unui tânăr jucător şi i-a dat o mână de ajutor, pentru a se afirma ca fotbalist. Obligat de circumstanţe la început şi încântat de talentul jucătorului ulterior, tehnicianul l-a titularizat meci de meci pe respectivul junior, component al naţionalei. Lăudat iniţial pentru curajul de a-l promova pe tânăr în postul de fundaş central, post dificil, cu mare responsabilitate, tehnicianul este acum criticat pe motiv că ar fi provocat uzura jucătorului. Gurile rele spun că fotbalistul suferă acum de o infecţie a inghinalilor, foarte greu de tratat, din cauză că a evoluat în prea multe meciuri în turul campionatului.

E limpede pentru oricine că fotbalul e mai mult o afacere decât un sport şi că banii decid valoarea echipelor şi în mare măsură, rezultatele din teren. Dincolo de această realitate, în mare măsură corectă, impusă de forţa financiară a cluburilor mari, în România, mulţi jucători preferă să câştige mai puţin, dar sigur şi fără efort, decât ceva mai mult, dar nesigur şi cu muncă multă. Cică la o echipă din sudul judeţului, care a fost campioană la transferuri în pauza competiţională, a izbucnit un scandal monstru la vestiar, în pauza unui meci susţinut, recent, în deplasare, împotriva uneia dintre favoritele competiţiei. Spun gurile rele că un oficial al echipei îi bănuia pe jucători că s-au vândut adversarilor pentru doi-trei arginţi, de fapt, sute de euroi. Ca să-i prindă în capcană, oficialul le-a propus fotbaliştilor o sumă dublă, pentru câştigarea meciului. Fotbaliştii au acceptat cu jumătate de gură, dar în teren, atitudinea lor nu s-a schimbat şi echipa a pierdut la un scor ruşinos. E drept că ar fi fost greu să câştige, pe cinstite. Fără a putea dovedi că jucătorii au trădat, oficialul a decis totuşi să-i pedepsească pe fotbalişti şi a ordonat ca autocarul echipei să plece acasă fără jucători. După parlamentări cu antrenorul şi unii jucători de încredere, decizia a fost revocată şi fotbaliştii n-au fost lăsaţi amanet, ci au fost aduşi totuşi acasă, cu autocarul echipei.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
„Alchimistele” vin la Deva

Primul meci oficial al galacticelor de la Oltchim Rm. Vâlcea, după calificarea în premieră în finala Ligii Campionilor se va...

Şomerii îşi rotunjesc veniturile muncind la negru

Mai bine de 50 la sută din agenţii economici amendaţi de către inspectorii ITM Hunedoara, pentru nereguli, au fost sancţionaţi,...

Doi deveni în careul de aşi

Tenismenii Amanda Sapta şi Dragoş Mădăraş, legitimaţi la SCM Deva, s-au calificat în faza semifinală, în care se va juca...

Închide