Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă că unul dintre mai marii judeţului nu este tocmai corect atunci când vine vorba despre respectarea legilor care există în ţărişoara noastră. Se pare că portocaliul nostru, om strâns la pungă, preferă să încalce legea, decât să scoată nişte bani din buzunar. Asta, pentru că, vorbesc gurile rele, omul nostru a circulat fără asigurarea obligatorie la maşină mai multă vreme, iar atunci când a fost nevoit să facă o deplasare în afara judeţului, probabil de frică să nu-l oprească poliţia, pe acolo fiind necunoscut, s-a dus la o companie de asigurări, unde abia, abia a scos din buzunar nişte bănuţi, pentru a plăti. Bârfesc babele că individului mai, mai că-i venea să plece la drum fără asigurare la maşină, decât să piardă câteva sute de lei. Se pare că, spun gurile rele, acelaşi mare om din judeţ, în urmă cu ceva timp figura cu restanţe la bugetul local, uitând să-şi plătească dările pentru un teren luat în concesiune. Cei care îi iau apărarea individului spun că, de fapt, personajul respectiv nu este genul care încalcă legea în mod deliberat, ci pică în păcat câteodată, deoarece este de felul lui cam zgârie-brânză.

Se aude prin lumea fotbalului din judeţ şi nu numai, că se pune de-un „transfer” al unei noi echipe de fotbal, din centrul judeţului, către „capitala” zonei de sudul acestuia. Cică s-ar fi făcut o alianţă gen struţo-cămilă între niscaiva personaje portocalii şi săgetătoare, dar încă nu se ştie cu certitudine unde-i capul şi unde-i coada complotului, „transferul” de imagine şi totodată, de capital electoral, fiind doar la nivel de discuţii şi planificare. Cârcotaşii spun pe la colţuri că strategia s-ar fi stabilit de către o coaliţie a aleşilor dintr-un mare municipiu, care intenţionează să-i dea o lovitură de imagine edilului şef, astfel încât, când „transferul” se va pune pe tapet, să aibă şi voturile necesare. Mai spun gurile rele că de aceea nu e bine să pleci prea des din primărie, că vorba bătrânilor noştri înţelepţi: când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura