Gura lumii

Gura lumii, 20.04.2017

Vorbesc cârcotaşii că săgetaţii pregătesc un candidat penru nişte alegeri parţiale. Gurile rele susţin pe la colţuri că omul nostru are toate şansele să … piardă alegerile respective, deoarece este un ilustru necunoscut prin zonă. Zvonerii au aflat că oamenii îl pregătesc însă intens pentru acest eşec, nu de alta, dar în spatele lui stă un angajat la stat, dar şi cu afaceri şi care nu poate candida din cauza unor probleme cu legea. În aceste condiţii, l-a convins pe angajatul său să intre în luptă pentru fotoliul de primar. Cârcotaşii nu-i dau omului nici o şansă, însă se pare că el nu ştie acest lucru. Şi, cum săgetaţii au cam pierdut alegerile în ultima vreme, se pare că acesta este drumul ales de ei şi nimeni nu poate să facă nimic.

Spun zvonerii prin târg că un director de pe la noi a vrut să arate bine pentru iubita cu funcţie la judeţ. Zis şi făcut. Omul nostru a slăbit, cu dieta pe care mulţi dintre politicieni au luat-o de bună şi a ajuns el să arate ca pe vremea… studenţiei. Numai că, atunci când a fost părăsit de amantă, respectivul a început să se îngraşe la loc. Şi a ajuns din nou la greutatea care l-a consacrat. Dar, după o perioadă scurtă, spre bucuria lui, amanta cu păr bălai a revenit în braţele acestuia, spunându-i că-l iubeşte chiar dacă s-a îngrăşat. Ca urmare, directorul de care facem vorbire este acum şi mai ţanţoş.  Mai ales că a reuşit să-şi păstreze şi postul pe care îl ocupă la firma de stat, după ce a trecut fără probleme de la culoarea galbenă, la cea roşie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura