Gura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că, în ciuda seismelor din învăţământul hunedorean, tot se găseşte câte o portiţă de „rezolvat” prietenii sau sarcinile de partid. Se vorbeşte prin târg că nevasta unui mic şef de unitate de presă cu imagine portocalie, urmează să fie „ajutată” să-şi găsească un loc de muncă decent, fără bătaie de cap şi fără stres din partea şefilor, că doar deh, nevasta va fi numită pe post pe criterii politice, nu de competenţă. Prin urmare, ca să se bifeze sarcina de partid, soţia administratorului a fost asigurată că-şi va începe activitatea didactică din această toamnă, pe un post creat special pentru ea. Baiu-i altul, pentru că e bine ştiut că nu e nici primul şi nici ultimul post creat special pentru pupilele unora sau altora. Spun cârcotaşii că nevestei de şef îi cam place să-şi bage mâinile prin poşetele colegelor şi să se autoservească, cu tot ce-i pofteşte inimioara, ca şi când ar fi poşeta ei. Gurile rele au avut însă grijă să povestească unde trebuie despre apucăturile nevestei, aşa că cine a avut urechi de auzit, ştie ce urmează.

Tot gurile rele din urbea de la poalele Cetăţii mai spun că, într-o unitate condusă de un portocaliu-ce să-i faci! Dacă ei sunt la putere, ei sunt în centrul atenţiei şi de ei se bârfeşte mai mult-ar cam începe să scârţâie lucrurile. Nu că nu ar merge treaba sau că noul director nu ar fi apreciat pentru conduită sau profesionalism, ci pentru că fostul director a fost menţinut în firmă, pe un post creat special pentru el. Gurile rele spun că portocaliii au făcut mare greşeală că nu s-au scăpat de „vechili structuri”, pentru că activitatea fostului şef-remunerat, de altfel, regeşte-se rezumă doar la a pândi, la cotitură, greşelile actualului director. Cârcotaşii spun că pândarul abia aşteaptă să pună din nou mâna pe postul pierdut, aşa că nu este exclus chiar să inventeze oareşce tâmpenii, numai să se vadă din nou în fotelul de director.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura