Gura lumii

21 iulie 2009 | 1 Comentariu
Au început să circule, prin reşedinţa de judeţ, tot felul de ironii la adresa unor poliţişti, care s-au ocupat de anchetarea furturilor de fier vechi de pe halda de zgură de la periferia fostei citadele siderurgice. Cică, după ce au primit mură în gură toţi paşii care trebuie parcurşi pentru a demonstra ilegalităţile, poliţiştii au încheiat un proces verbal, în care au omis să treacă taman firma reclamată. Cârcotaşii spun că la sediul firmei în cauză s-a găsit o cantitate semnificativă de „scoarţă”, adică de fier vechi, numai că poliţiştii cică nu au putut încheia nici un proces verbal de constatare, pe motiv că „marfa” nu avea documente de provenienţă. Adică, vezi Doamne, în cazul firmei cu pricina, procesul verbal nu se putea încheia, deoarece oamenii legii nu aveau toate datele necesare. De râsu’ lumii, nu alta, pentru că hoţul a fost prins cu marfa furată – fără acte de provenienţă – în propria curte, iar poliţiştii nu-i fac nimic, pentru că nu se ştie a cui e marfa. Gurile rele se întreabă, şi pe bună dreptate, dacă nu o fi oareşce aranjament la mijloc între patronul hoţ şi oamenii legii, pentru că altfel nu se explică „omisiunea” de pe lista neagră a celor care comit ilegalităţi. Oare câţi hunedoreni, muritori de foame, prinşi cu sacii de fier vechi furat de pe halda de steril, au avut şi acte de provenienţă a mărfii, în momentul în care au fost prinşi de poliţişti? Şi, cu toate astea, s-au ales cu dosare penale.
 
Cică pe la instituţia din care se conduce judeţul, bate vând aspru de schimbare la nivel de vârf. Se şuşoteşte pe la colţurile instituţiei, că unul dintre adjuncţii preşedintelui – aripa trandafirie – nu a luat în serios rugămintea boss-ului de a lăsa în pace vreo doi-trei directori de şcoală nouă din mediul rural, şi i-a schimbat, după bunul său plac. Vestea a ajuns şi la urechile şefului care este aşteptat să se întoarcă din vacanţă şi să îndrepte răul făcut, dacă se mai poate îndrepta ceva. Gurile rele spun că aripa trandafirie şi-a cam forţat norocul, făcând schimbări, de capul său, în lipsa şefului, şi se vorbeşte deja despre o iminentă înlocuire a lui din postul călduţ. Şi culmea, se pare că schimbarea se va face cu majoritate de voturi, pentru că şi portocaliii sunt nerăbdători să prindă un post de vice la judeţ.

Publicat in: Gura lumii


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. ionescu spune:

    halal politie se fura can codru

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina albă

Petru Păun Jura, primarul oraşului Simeria

Bulina neagră

Marian Mihalache, fost director al SC Eco Sid SA Hunedoara

Profesori corigenţi la titularizare

Doar 385 din cei 1.056 de participanţi la examenul de titularizare, desfăşurat în judeţul Hunedoara în data de 15 iulie,...

Închide